Întâlnire consultativă la Guvern cu ONG-uri pe tema situației drepturilor femeilor în România

0
Publicat:

O primă întâlnire consultativă a avut loc astăzi, la Guvern, cu ONG-urile reprezentantive din domeniul apărării drepturilor femeii și egalității de gen. Întâlnirea a fost coordonată de consilierul de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului Victoria Stoiciu.

Întâlnire consultativă cu ONG-uri pe tema situației drepturilor femeilor în România FOTO: GOV
Întâlnire consultativă cu ONG-uri pe tema situației drepturilor femeilor în România FOTO: GOV

„Principalele teme de dialog le-au reprezentat provocările cu care se confruntă în prezent femeile din România, în ceea ce privește drepturile și șansele la tratament egal, precum și modalitățile de colaborare între guvern și societatea civilă pentru soluționarea problemelor identificate”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Sursa citată arată că în cadrul întâlnirii, consilierul de stat a propus elaborarea unei agende comune de discuții pe termen mediu, astfel încât în cadrul următoarelor reuniuni consultative să existe dezbateri aplicate, pe teme punctuale, în ceea ce privește apărarea și promovarea drepturilor femeilor în țara noastră.

„Subiectele de dialog ale viitoarelor reuniuni vor urmări trei paliere de interes major: combaterea violenței de gen și a violentei împotriva femeii, sănătatea și drepturile reproductive și egalitatea de gen în toate sferele societății românești. La finalul mesei rotunde de la Palatul Victoria a fost convenită continuarea consultărilor inițiate astăzi, iar consilierul de stat Victoria Stoiciu a subliniat interesul guvernului de a fi partener determinat al societății civile în ameliorarea situației drepturilor femeilor”, se precizează în comunicat.

La întâlnire, din partea societății civile, au participat organizații membre ale Coaliției pentru Egalitate de Gen și ale Rețelei pentru prevenirea si combaterea violenței împotriva femeilor.

De asemenea, sursa citată arată că la întâlnire a fost prezentă inițiatoarea legii care incriminează actul sexual comis cu un minor sub 16 ani, Diana Tușa, deputat în Parlamentul României.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite