Grindeanu, despre pensiile speciale: Eu susțin că trebuie eliminate anomaliile. Pensia să nu fie mai mare ca salariul

0
Publicat:

Sorin Grindeanu susține că pensiile speciale trebuie reglementate astfel încât pensia să nu mai fie mai mare decât salariul. Vicepremierul a menționat și că pensionările la vârsta de 40 de ani ar trebui limitate.

Grindeanu susține eliminarea anomaliilor din pensiile speciale FOTO: Gov.ro
Grindeanu susține eliminarea anomaliilor din pensiile speciale FOTO: Gov.ro

„În acest moment este o lege prin care s-au eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor, la cei actuali, că foștii au câștigat în instanță. Eu susțin și am susținut că trebuie eliminate anomaliile din pensiile spciale. Nu e normal ca pensia să fie mai mare decât salariul când erai în câmpul muncii. Aceste anomalii în mod clar trebuie eliminate. Eu mai spun că mi se pare un pic cam mult, dar e părerea mea. Aceste pensionări la 40 de ani ar trebui să ne uităm mai atent. Sunt de acord dacă au fost în câmp de bătălie, în război, în Afganistan, eu cred că au fost situații speciale, dar și acolo nu mi se pare normal ca pensia să fie mai mare decât salariul când munceai”, a declarat membrul PSD la interviurile Digi24.

Acesta a menționat că este normal să existe un regim special pentru anumite categorii de pensionari, însă trebuie eliminate discrepanțele. 

„E normal să existe regim special la câteva categorii, polițiști, militari, chiar și partea care ține de justiție, dar nu e normal să fie aceste discrepanțe. (...) Au fost cazuri în care au intrat în magistratură pentru o lună de zile doar ca să ia acea pensie și după o lună s-au întors în avocatură. Să fim serioși, asta e o chestiune care să nu fie reglată? Mi-aș dori să existe într-un final acea chestiune care ține de contributivitate, dar pot să accept că există o zonă specială, dar nu foarte largă”, susține Sorin Grindeanu.

Ministrul PSD a precizat că o delegație a Comisiei Europene se află în aceste zile la Guvern pentru a discuta printre altele și subiectul pensiilor speciale.

„Știu că în aceste zile există discuții și e venită o delegație de la Comisia Europeană la guvern, nu doar pe acest subiect, ci și pe altele urmare a vizitei premierului Nicolae Ciucă la Bruxelles, urmând ca aceste lucruri să fie clarificate”, a declarat acesta, potrivit Digi24.

În ceea ce privește recomandările Băncii Mondiale, Grindeanu susține că acestea ar trebuie analizate mai atent, mai ales că eliminarea pensiilor speciale reprezintă un jalon asumat de România în PNRR.

„Eu cred că acele recomandări ale Băncii Mondiale sunt unele care trebuie să fie analizate cu atenție, mai ales că vorbim și de un jalon în PNRR și trebuie clarificate”, a declarat Grindeanu.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite