Fostul președinte al României, Traian Băsescu: „Astăzi cetăţenii stabilesc cât de funcţională va fi democraţia”

0
Publicat:

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, la ieşirea de la urne, că cetățenii care își exercită dreptul la vot în cadrul alegerilor locale 2024, stabilesc duminică, 9 iunie, cât de funcţională va fi democraţia în România.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu. FOTO Arhivă
Fostul președinte al României, Traian Băsescu. FOTO Arhivă

Astăzi este ziua în care ei (cetăţenii) stabilesc cât de funcţională va fi democraţia în România. Dacă rezultatul va fi dincolo de votul pentru actuala putere şi o opoziţie puternică înseamnă că echilibrul democratic se va putea menţine în România şi lucrurile vor merge bine", a afirmat Băsescu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă a fost dificil să voteze cu cinci buletine, fostul președinte al României a răspuns: "Am făcut lucruri mult mai grele. Spre exemplu: am trecut (...) prin incendiul propriei nave, am trecut prin furtună, am trecut prin zonă de război. Ce, mă încurc în cinci buletine?".

Cele două partide majore din România, Partidul Social Democrat (de centru-stânga) și Partidul Național Liberal (de centru-dreapta), guvernează în prezent printr-o mare coaliție și prezintă candidați la europarlamentare pe o listă comună.

Alegerile locale și europarlamentare 2024. Peste 8% dintre români au ieșit la vot până la ora 10.00. Vezi unde este cea mai mare prezență

Cetățenii României cu drept de vot își aleg duminică, 9 iunie, primarii, europarlamentarii și consiliile locale. Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), 8,65% dintre români și-au exprimat votul până la ora 10.00.

Conform hărții prezentate de AEP privind prezența la vot la ora 10.00, județele unde s-a înregistrat cea mai mare prezență la vot sunt: Teleorman (14,67%) și Olt (14,10%). 

Pe de cealaltă parte, prezența cea mai slabă a fost înregistrată la Cluj (6,73%) și Sibiu (6,63%). 

Prezența la vot, la ora 12.00. FOTO Prezenta.roaep.ro
Prezența la vot, la ora 12.00. FOTO Prezenta.roaep.ro

Amintim faptul că programul secțiilor de votare pe 9 iunie, la alegerile locale si europarlamentare 2024, a început la ora 7:00 și se încheie la ora 22:00. Totuși, programul se poate prelungi până la ora 23:59, dacă preşedintele secţiei de votare sesizează că în interiorul secţiei de votare sau în imediata apropiere a secţiei de votare mai sunt oameni la rând care nu au reușit să voteze, după aceste două ore sistemul electronic de înregistrare la vot se închide automat. 

În cadrul alegerilor locale românii pot vota unde sunt arondați conform domiciliului sau reședinţei. 

Pentru a afla la ce secție de vot ești arondat la alegerile locale din 2024 poți da click aici și completa apoi datele solicitate (CNP, Numele de familie) și câmpul CAPTCHA. 

Alegerile pentru Parlamentul European

Alegerile pentru Parlamentul European au început joi, 6 iunie 2024, și se vor încheia duminică 9 iunie 2024. Aproximativ 373 de milioane de europeni au drept de vot, iar noii membri aleși își vor ocupa locurile în iulie.

Aceştia vor trebui să aleagă 720 de reprezentanţi, cu 15 mai mulţi decât în urmă cu patru ani, dar mai puţini decât cei 751 de eurodeputaţi care făceau parte din Parlament înainte de Brexit.

Noii membrii aleşi îşi ocupă locurile la mijlocul lunii iulie pentru o primă sesiune plenară.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite