Eurodeputatul Negrescu cere reacția Comisiei Europene în cazul pliantelor AUR împărțite la SNSPA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Negrescu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație din Parlamentul European, și-a exprimat solidaritatea cu profesorii și studenții SNSPA după atacurile AUR de la începutul anului universitar. Eurodeputatul a solicitat sprijinul Comisiei Europene.

Victor Negrescu, eurodeputat PSD FOTO: FACEBOOK
Victor Negrescu, eurodeputat PSD FOTO: FACEBOOK

"În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Educație din Parlamentul European sunt solidar cu colegii mei profesori din cadrul SNSPA și cu studenții universității și solicit Comisiei Europene să reacționeze public la aceste tipuri de acțiuni anti-democratice, direcționate împotriva educației. Orice pas înapoi în ceea ce înseamnă protejarea libertății de gândire din mediul academic înseamnă un pas înapoi în protejarea democrației și a valorilor europene", a declarat eurodeputatul român, Victor Negrescu, potrivit unui comunicat de presă.

Eurodeputatul a criticat vehement „promovarea mesajelor incitatoare la ură și încălcarea autonomiei și libertății de exprimare academice”.

„Trebuia să vorbesc astăzi despre viitorul Europei și propunerea franco-germană de reformare a UE. Dar ceea s-a întâmplat cu ocazia deschiderii anului universitar din România m-a determinat să schimb tema. Un partid extremist a decis să politizeze educația, promovând în universități materiale de propagandă politică de tip fascist, prin care se incita la ură și se atacau în mod direct cadrele didactice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative”, a precizat Victor Negrescu.

Social democratul a subliniat că acest tip de manifestare asumată de liderii partidului contravine „Cartei Drepturilor Fundamentele ale Uniunii Europene, dar și a principiilor autonomiei și libertății de exprimare care caracterizează mediul universitar”.

Scandal la început de an universitar

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îl acuză pe George Simion, liderul partidului AUR, de atacuri „legionaro-fasciste” la adresa universităților, după ce unii simpatizanți ai formațiunii ar fi împărțit pliante în care le cereau studenților să renunțe la cursuri și să se înscrie în partid.

 Într-o precizare pentru „Adevărul”, George Simion a punctat: „Nu trebuie să renunțe, doar să nu le mai plătească taxe pentru teorie. Pot veni la practică la noi”. Liderul AUR a punctat apoi că formațiunea a reacționat pe Facebook.

Luni, 2 octombrie 2023, la deschiderea noului an universitar, susținători ai partidului AUR au distribuit pliante, în curtea și în sediul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în care promovează partidul, îi îndeamnă pe tineri să renunțe la studiile universitare și să se înscrie în AUR”, anunță SNSPA, într-un comunicat de presă.

De altfel, rectorul SNSPA a venit cu un mesaj foarte dur, susținând că George Simion e un politician de „factură legionară” „NU este o noutate faptul că politicienii nedemocrați sunt deranjați de universități, de gândirea critică și cercetările serioase. Pe această logică, duminică, 1 octombrie 2023, într-o emisiune de televiziune, preşedintele AUR George Simion, politician de factură legionară, a amenințat că va veni la sediul SNSPA. Luni, 2 octombrie 2023, cu ocazia deschiderii noului an universitar, George Simion, președintele AUR, a ales să promoveze discursul urii la SNSPA și să redeschidă calea atacurilor legionaro-fasciste la adresa universităților. La ordinul său, a fost organizat un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic.  Susținătorii săi au distribuit pliante care îi îndeamnă pe studenți să renunțe la studiile universitare și să se înscrie în partidul AUR”, a precizat Remus Pricopie, potrivit comunicatului de presă.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite