Crin Antonescu afirmă că el nu este un proiect al lui Eduard Hellvig, fostul șef al SRI: „E jignitor! Nu sunt un proiect al nimănui”
0Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, a negat că ar fi un „proiect” al lui Eduard Hellvig, fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI), actual membru PNL.

Întrebat într-un interviu la Gândul, dacă este „un proiect” al lui Eduard Hellvig, Antonescu a precizat:
„Nu am cum să fiu un proiect al domnului Hellvig, măcar pentru că este o mare diferenţă de vârstă între noi. Am colaborat cu domnul Hellvig, e istorie deja, lucrurile se ştiu. Am avut şi am o comunicare, deşi nu foarte intensă, foarte frecventă, cu domnul Hellvig, în multe planuri, sigur, despre politică în primul rând. Domnul Hellvig nu e implicat în niciun fel, în campania mea”, a spus Crin Antonescu.
Fostul lider al PNL a precizat că nu l-a văzut de multă vreme pe Hellvig și că nu este implicat în campania sa, dar recunoaște că l-ar vrea alături în campania electorală.
„Domnul Hellvig nu este implicat în niciun fel în campania mea. Nu l-am văzut pe dl Hellvig de multă vreme, cred că de la începutul anului. Am mai schimbat câteva vorbe, la telefon, cum merge campania, ce se întâmplă, nu este implicat în niciun fel. Eu l-aş lua şi în campanie pe domnul Hellvig. Un om cu mintea lui, cu experienţa lui, un om care a mai condus campanii. A fost secretar general al partidului. Sigur că mi-aş dori un asemenea om. Domnul Hellvig s-a reînscris în partid, şi eu chiar sper ca în viitor el să joace un rol important în partid, cu toată experienţa şi cunoaşterea pe care o are”, a adăugat acesta.
Antonescu spune că este jignitoare afirmația că ar fi „proiectul” unei persoane.
„Eu nu sunt un proiect al domnului Hellvig, în niciun fel. Eu sunt un proiect doar al tatălui şi al mamei mele. Nu am fost niciodată proiectul cuiva, ca să fie clar. Dar cine a putut să spună treaba asta, pentru că e jignitoare, că sunt un proiect al cuiva, al domnului Hellvig sau al domnului Trump? Nu sunt un proiect al nimănui”, a concluzionat Antonescu.
Acesta a fost de acord cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a considerat că actuala coaliţie poate merge mai departe numai în situaţia în care candidatul Alianţei România Înainte va câştiga alegerile.
„Ar fi un faliment al acestei coaliții și mai ales al celor două partide PSD - PNL, dar nu o să fie”, a spus Antonescu.