Ciucă anunță continuarea discuțiilor pe tema comasării alegerilor: Decizia va fi în aşa fel încât să fie bine pentru cetăţenii României
0Președintele Senatului României și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni, că varianta comasării alegerilor europarlamentare şi locale va fi discutată în partid şi în coaliţie și va fi luată o decizie asumată, fără a da un orizont de timp.

„În primul rând este o decizie pe care o vom discuta în partid şi în coaliţie. Nu vom lua niciodată decizii decât asumate, nu pe surse, iar decizia va fi în aşa fel să fie bine pentru cetăţenii României şi pentru democraţie”, a declarat Nicolae Ciucă, la sediul PNL, conform News.ro.
Liderul PNL a precizat că, luni, se va analiza la nivel de coaliție care sunt iniţiativele legislative pentru noua sesiune, dar şi care sunt problemele care sunt de rezolvat la nivel guvernamental și că deocamdată nu există o decizie privind comasarea alegerilor.
„Partidul se va reuni în Biroul Politic Naţional, săptămâna aceasta, miercuri, ne vom întâlni cu grupurile parlamentare, vom analiza şi vom dezbate în partid”, a afirmat Ciucă.
Reamintim că premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale că e un interes politic, și nu crede că aceasta este o prioritate pentru români.
Ciolacu: Nu e o prioritate
„Eu am spus și aseară una este discuția din interiorul fiecăruia partid, una e discuția coaliție, haideți să vedem ce își doresc românii în primul rând. Din punctul meu de vedere pentru români nu este nicio prioritate nici o comasare. Nu m-a oprit nimeni pe stradă nici astăzi când am mers în mai multe locații, nu m-a oprit nimeni să mă întrebe de comasare, toată lumea întreabă în ceea ce privește nivelul de trai. Nu, e un interes politic”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Pe de altă parte, conform sursei citate, liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni, că trebuie analizată problema extremismului, la nivelul tuturor liderilor politici.
”Într-adevăr, acest flagel al extremismului şi al suveranismului trebuie să fie analizat şi combătut, pentru că am văzut inclusiv în Germania reacţia societăţii civile faţă de creşterea extremismului. Într-o societate democratică, cu cât prezenţa la vot e mai mare, cu atât validarea voinţei poporului este mai clară, de aceea este important să facem în aşa fel încât deciziile pe care le luăm să fie în beneficiul democraţiei şi al cetăţenilor. După ce analizăm toate aceste ipoteze în partid şi în coaliţie vom comunica”, a adăugat preşedintele PNL.