Ciolacu: Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Vom participa și în procesul de reconstrucţie a ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat în cadrul declarațiilor comune cu omologul ucrainean,  Denis Shmyhal, că trebuie apărat dreptul Ucrainei de a decide asupra viitorului său, subliniind că lupta este şi pentru protejarea valorilor noastre fundamentale legate de democraţie și libertate.

FOTO Inquam Photos
FOTO Inquam Photos

„Salut prezenţa astăzi, la Bucureşti, a prim-ministrului Ucrainei, domnul Denys Shmyhal. Mă bucur să ne vedem la scurt timp după convorbirea telefonică pe care am avut-o la 27 iunie imediat după preluarea mandatului de Prim-ministru al României. Aşa cum am transmis şi atunci, i-am spus şi astăzi domnului prim-ministru că eu şi Guvernul pe care îl conduc vom continua să acordăm sprijin deplin şi consistent pentru Ucraina”, a subliniat premierul României, Marcel Ciolacu, în cadrul unor declarații de presă comune cu omologul ucrainean.

Totodată, șeful Executivului român a arătat că „suntem uniţi împotriva agresiunii militare a Federaţiei Ruse şi a actelor de barbarie şi laşitate îndreptate împotriva poporului ucrainean. Pierderea de vieţi nevinovate în acest conflict fără sens trebuie să înceteze”.

Marcel Ciolacu a reiterat sprijinul total al Guvernului României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. 

„Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie, până la victoria Ucrainei şi restaurarea integrităţii teritoriale a acesteia, dar şi mai departe, în procesul de reconstrucţie a ţării”, a mai spus premierul român.

Marcel Ciolacu a arătat că „traversăm o perioadă extrem de complicată, cu provocări fără precedent pentru securitatea continentului nostru şi a lumii întregi”, însă trebuie să rămânem „fermi, pentru că această luptă este şi pentru protejarea modului nostru de viaţă şi a valorilor noastre fundamentale legate de democraţie şi libertate”, arătând că poporul român „a înţeles din prima clipă aceste lucruri şi a dat dovadă de o solidaritate incredibilă cu Ucraina şi poporul ucrainean”.

„Trebuie să apărăm dreptul Ucrainei de a decide în mod suveran asupra viitorului său. Pentru că o Ucraină independentă, suverană, democratică, liberă, prosperă, este în interesul strategic al României”, a mai subliniat premierul României.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite