Ciolacu, paralelă cu Guvernul Ponta în scandalul BMW: Același tablou, aceeași mașinărie, aceleași atacuri
0Șeful PSD, Marcel Ciolacu, fiind întrebat despre de scandalul mașinilor achiziționate pentru Poliția Română, a făcut o paralelă cu mandatul fostului premier Victor Ponta.

„Nu cunosc detalii, nu m-am interesat. Cred ca trebuie Curtea de Conturi sa intre, cine e indreptățit, să intre să facă lumină cat mai repede pentru că este un scandal care afectează un minister important din România, cel mai important minister pe timp de pace, MAI. Într-o țară în care, să fim corecți, nu sunt infracțiuni majore”, a spus Ciolacu, fiind întrebat într-un interviu la Evenimentul Zilei cum vede scandalul declanșat de achiziția de mașini marca BMW.
Marcel Ciolacu a mai subliniat că suspiciunile reprezintă un atac și asupra coaliției. „Este un atac asupra unui minister foarte important, care poate duce la o destabilizare a statului român și a ordinii publice, este o suspiciune de corupție, mai mult, este și o problemă a coaliției”, a mai spus Ciolacu.
Șeful PSD a continuat ideea amintind de momentul mandatului lui Victor Ponta în fruntea Guvernului, fiind acuzat de plagiat. „Ce avem acum? Același atac la prim-ministru și pe partea cealaltă ce sunt? Contractele cu BMW”, a mai completat Marcel Ciolacu.
Șeful PSD a punctat că scandalul necesită un control pentru o clarificare urgentă. „Când s-a întâmplat acel lucru cu Victor Ponta? cu doi ani înainte de alegeri. (...) Ministrul de Interne trebuie neapărat să cheme pe cine vrea. Curtea de Conturi, toată lumea să controleze rapid (...) Să lămurească rapid”.
„A, se speculează politic, să lămurească, să vină ministrul să explice(...) E același tablou pe care l-am avut pe timpul lui Victor Ponta, aceeași mașinărie, aceeași șmecherie și aceleași atacuri. Nu a inventat nimeni apa caldă”, a mai spus Ciolacu.
Scandal pe tema achiziției de mașini BMW pentru Poliția Română
Achiziția unor mașini din marca BMW a declanșat un scandal în spațiul public, fiind lansate mai multe acuzații cu privire la procedura licitației. IGPR a venit cu o serie de precizări despre procedura de achiziție de autospeciale pentru Poliția Rutieră.
Concret, instituția a menționat că procedura de achiziție a autovehiculelor a fost reluată, după ce, inițial, în 2021, nu se înscrisese niciun producător, deși „existau cel puțin 4 producători care îndeplineau cerințele, în ceea ce privește specificațiile tehnice”.
De asemenea, instituția a mai explicat că „a fost semnat un acord cadru, pentru un minim de 300 și un maxim de 600 de autoturisme marca BMW, seria 3, 4x4, la un preț per unitate de numai 32.000 de euro, fără TVA, având în vedere că prețul de catalog este de peste 38.600 de euro, fără TVA”.
Contre între șeful MAI și fostul ministru al Transporturilor
După ce a trimis Corpul de Control pentru a efectua verificări, șeful MAI Lucian Bode a susținut că liderul USR, Cătălin Drulă, în calitate de ministru al Transporturilor, este cel care a semnat contractul cu anexele privind specificațiile tehnice.
"Plin de tupeu domnul Drula, acuză o conspirație la nivel înalt omițând să spună ce rol are în această speță", spune Bode.
În replică, șeful USR, Cătălin Drulă, a transmis că licitaţia a fost făcută de ministrul de interne şi de subordonaţii lui, acuzându-l pe şeful MAI că vrea „să inducă voit o confuzie între finanțarea europeană a unui proiect de siguranță rutieră și licitația organizată de subordonații lui cu dedicație”.