Ciolacu: Nu știu dacă voi candida la prezidențiale. Nu am hotărât acest lucru

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, că e indecis în ceea ce privește intrarea în cursa pentru prezidențiale, decizia urmând să fie luată după discuții cu colegii săi de partid, dar și după o evaluare proprie.

Premierul Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos
Premierul Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos

Nu știu dacă voi candida la președinte. Nu am hotărât acest lucru. Cred că, în primul și în primul rând trebuie să-l hotărăsc cu colegii mei, dar și cu mine însumi”, a afirmat premierul României, Marcel Ciolacu, la conferința de alegeri a PSD Iași. 

Pe de altă parte, liderul PSD a pledat pentru un șef de stat care să construiască. „Dar ce îmi doresc? Îmi doresc un președinte care să construiască. Am pierdut prea mult timp certându-ne. Mă uitam până unde poate să meargă nesimțirea. Aseară, cu toți colegii de la București și de la dumneavoastră, ne bucuram că nu intrăm într-o zonă de instabilitate macroeconomică, când o companie avea intenția să ia o sumă consistentă din România. Despăgubiri pentru Roșia Montana. Și am răsuflat ușurați” a punctat Marcel Ciolacu, adăugând că în urma deciziei privind Roșia Montană vor fi fonduri pentru investițiile din calendarul guvernamental.

Liderul PSD a subliniat că PSD trebuie să vină cu oameni potrivitți pentru funcții și că în politică ar trebuie să evaluarea să fie în funcție de performanțe. „Dacă ești corupt, pleci acasă. Dacă nu ai performanță, pleci acasă (...) Trebuie să învățăm ca oameni poltiici unde e linia roșie și diferența între om poltic și om de stat. Să nu ne mai ținem cu mâinile de funcții”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Apel la pace internă

Președintele PSD a încercat să oprească și conflictele interne de la Iași, unde există dispute între mai mulți lideri. 

Aș vrea să mă adresez fostului prereședinte Maricel Popa, un administrator de excepție, un om care din modestie nu a comunicat suficient realizările și proiectele. Este colegul meu, colegul nostru, fostul președinte pe care îl respect foarte mult (...) Nu putem face o echipă într-o atmosferă negativă. Pe colegul meu Vasile (n.r. - Cîtea) îl rog să-i strângă mâna și să închidem orice discuție din acest moment.”, a afirmat Ciolacu referindu-se la conflictul dintre senatorul Maricel Popa și deputatul Vasile Cîtea. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite