Ciolacu insistă: Mărirea pensiilor, de la 10% în sus

0
Publicat:

Președintele PSD a subliniat că partidul său nu va renunța la ideea măririi pensiilor cu cel puțin 10%, pentru toată lumea, propunere pe care o va susține în negocierile din Coaliție.

Marcel Ciolacu susține propunerea de mărire de minim 10% FOTO Arhivă
Marcel Ciolacu susține propunerea de mărire de minim 10% FOTO Arhivă

Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari. Părerea mea e că trebuie găsită calea, cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care l-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari, am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit", a spus Ciolacu, răspunzând unei întrebări pe tema pensiilor la Craiova.

Liderul PSD a mai afirmat că ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie ca legea bugetului să fie prezentată în noiembrie, pentru a fi timp de dezbateri.

Ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie să venim cu legea bugetului în noiembrie, să avem timp să dezbatem cea mai importantă lege care este votată în Parlament. Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, celor care am făcut impactul bugetar. Repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor", a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD și-a continuat discursul în care subliniază că nu va cere românilor să facă economie la energie.„Un sistem de vouchere pentru a schimba electrocasnicele cu unele moderne care consumă mult mai puţin este oportun. Este un mod de a ne încadra în zona de economie. Eu nu fac parte dintre politicienii care le spun românilor să stingă becul. Românii îşi gestionează singuri lucrurile, dar acesta este un sistem prin care statul să vină să continue un sistem de modernizare a gospodăriei", a spus preşedintele PSD.

Procentul măririlor la pensii, încă negociat

Partidele din Coaliție nu au bătut încă palma pe procentul cu care să crească pensiile, deși PSD insistă să fie o mărire de minim 10%, potrivit unor surse guvernamentale.

Decizia privind creșterea de 10% la pensii nu e luată, potrivit surselor citate. Premierul dorește ca până la prezentarea primei proiecții de buget, când o să știe clar care e anvelopa bugetară de care dispune Guvernul, partidele din Coaliție să nu „vândă iluzii” pe tema pensiilor și a salariilor.

E vorba de calculele, în primul rând. Toți să știe dacă pot”, arată sursele citate. În ceea ce privește pensiile, au existat mai multe simulări de care s-au ocupat social-democrații, însă în Coaliție nu a fost nicio discuție pe ce procent să aibă loc o posibilă creștere, până când nu sunt gata primele proiecții ale bugetului. Potrivit informațiilor „Adevărul”, au existat simulări pe procentul de 5%, pe 10% și în jurul procentulul de 16%. Coaliția va stabili procentul în urma negocierilor.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri