Ciolacu, după ce un secretar de stat PSD a rămas fără atribuții: Vom vedea explicaţiile

0
Publicat:

Preşedintele PSD a declarat că ministrul Educaţiei, Ligia Deca, trebuie să dea explicații în Coaliţie privind motivul pentru care i-au fost suspendate atribuțiile unui secretar de stat PSD.

Șeful PSD a fost surprins de decizia venită din vîrful Ministerului Educației FOTO Inquam Photos
Șeful PSD a fost surprins de decizia venită din vîrful Ministerului Educației FOTO Inquam Photos

Întrebat, la Palatul Parlamentului, ce părere are despre suspendarea atribuţiilor unui secretar de stat din Ministerul Educaţiei pentru că ar fi criticat noile legi ale Educaţiei și timpul acordat dezbaterii acestora, șeful PSD, Marcel Ciolacu s-a arătat surprins, susținând că ar fi un „fenomen”, dacă motivul este diferența de opinii pe tema legilor Educației. 

„E prima oară când aud acest lucru. (...) Vom vedea explicaţiile doamnei ministru. Cum e normal, o să explice în interior”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.  

Șeful PSD a continuat, argumentând că, în cazul în care ministrul Educației „a făcut acest lucru pentru că domnul Lixandru a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile ne aflăm în faţa unui fenomen, eu credeam că e uitat, arată a ceva, eu am trăit înainte de '89. (...) S-au mai întâmplat modificări de atribuţii, dar nu într-un astfel de context”.

Secretar de stat lăsat fără atribuții

Secretarul de stat din Ministerul Educației, Florin Lixandru, a subliniat că, în opinia PSD, legile educației pot fi dezbătute tot anul 2023, fiind proiecte prea importante.

Secretarul de stat a acuzat că i-au fost retrase atribuțiile în urma unui „delict de opinie” pe tema legilor educației, care se află încă în dezbaterea experților Coaliției de guvernare și pentru care a afirmat că se dorește „o dezbatere reală”. 

„Perspectiva PSD asupra Legilor Educației este că sunt proiecte mult prea importante ce trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete! PSD va pune în discuția Coaliției stabilirea unui calendar extins de analiză publică și adoptare. Timp este suficient, jalonul PNRR privind Legile Educației are termen trimestrul 3 al acestui an; în plus, inclusiv Comisia Europeană recomandă ca proiectele care cuprind reforme sistemice, deci și cele privind Legea Educației, să nu fie grăbite pentru încadrarea în termen, ci să fie calitativ pregătite/finalizate până la data depunerii cererii de plată, respectiv până în martie 2024”, a transmis Florin Lixandru într-o postare pe Facebook. 

Aceeași lege, planuri diferite

Legea Educaţiei este principala prioritate a PNL în actuala sesiune parlamentară, având în vedere că proiectul este dorit de Klaus Iohannis, dar şi faptul că portofoliul e deţinut de formaţiunea liberală.

Şi PSD vrea finalizarea legii, dar nu fără a-şi aduce aportul, fapt care a creat tensiuni între cele două partide.

Mai exact, în prezent, proiectul de lege se află încă în dezbaterea specialiștilor din Coaliție, unul dintre aceştia fiind social-democratul Vasile Dîncu, care a cerut amânarea aprobării acestuia în Guvern. Iar amânarea pare să fie o soluţie agreată la nivelul întregului partid.

Sunt câteva priorități pe care PSD le are. Una dintre ele se referă la accesibilitatea învățământului pentru cei din mediul rural sau cu venituri mici. Dacă ne uităm la indicatorul abandonului şcolar, vedem că lucrurile nu merg bine în această direcţie. Încercăm să regăsim în Legile Educaţiei măsuri care să îndrepte aceste inegalităţi. Dacă este nevoie de mai mult timp, experții PSD vor spune acest lucru”, a declarat Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, pentru „Adevărul”.

Potrivit discuţiilor iniţiale din Coaliţie, legea ar fi urmat să fie finalizată până pe 1 februarie şi să ajungă la Parlament în jurul datei de 15 februarie.

PNL este nemulţumit de o eventuală amânare a legii, menţionând că vrea să fie adoptată în actuala sesiune şi invocând faptul că există deja „un calendar agreat în cadrul coaliţiei”. „Suntem încrezători că el va fi respectat şi vom putea promova acest proiect legislativ”, a subliniat Ionuţ Stroe.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite