Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul prin care bujorul este declarat Floare Naţională

0
Publicat:

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul prin care bujorul este declarat Floare Naţionalăa României.

bujor 8

S-au înregistrat 180 voturi "pentru", 39 "împotrivă" şi 23 de abţineri.

  "Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice", prevede proiectul.

Autorităţile administraţiei publice locale pot sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc şi vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări.

Proiectul mai prevede că autorităţile administraţiei publice locale pot organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi vor putea amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor.

Consiliile judeţene pot lua măsuri pentru înfiinţarea şi întreţinerea unor mini-grădini botanice în care florile de bujor să ocupe spaţii distincte şi pot sprijini amenajarea unor alei de bujor ca floare peisagistică urbană.Uniunea Artiştilor Plastici va sprijini organizarea pe plan local a unor expoziţii de pictură consacrate florii de bujor.

Totodată, se prevede ca Romfilatelia să cuprindă în planul său de emisiuni filatelice emiterea unor coliţe şi timbre consacrate florii de bujor.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.  

Alte proiecte adoptate de Parlament

Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care sunt mărite salariile aleșilor locali cu 10% de la 1 noiembrie 2022. Prin urmare, vor fi crescute lefurile primarilor, viceprimarilor și șefilor de CJ.  Propunerea a trecut cu 168 de voturi „pentru” și 79 „împotrivă”.

Senatul a adoptat tacit un proiect de lege al PNL prin care sunt dublate alocațiile pentru susținerea familiei, votul decisiv urmând să aibă loc în Camera Deputaților. În acest caz, cele mai consistente creșteri vor fi însă în cazul familiilor cu patru sau mai mulți copii. 

Creșterile vor fi de la 450 de lei la 900 de lei. 

Deputații au adoptat, marţi, proiectul de lege privind organizarea judiciară, care abrogă vechea reglementare în domeniu - Legea nr. 304/2004. Proiectul legislativ merge la Senat, care are rol de for decizional în acest caz. 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat și un proiect de lege potrivit căruia medicamentele expirate şi cele neutilizate sunt încadrate ca deşeuri periculoase.

Proiectul de lege modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel încât utilizatorii de produse farmaceutice să fie atenţionaţi cu privire la necesitatea returnării şi a eliminării corespunzătoare a medicamentelor expirate în farmacii, acestea fiind considerate deşeuri periculoase.

Un alt proiect adoptat de Camera Deputaților prevede că sunt nedemni de a fi avocaţi cei care au fost condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de cel puţin un an pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii, patrimoniului, înfăptuirii justiţiei, securităţii naţionale sau de genocid, umanităţii şi de război, de corupţie sau de serviciu, de fals sau care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite