Bogdan Aurescu, mesaj de sprijin al României față de Republica Moldova în vederea aderării la UE

0
0

Bogdan Aurescu, în calitate de invitat special al ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova la reuniunea anuală a ambasadorilor Republicii Moldova, a transmis sprijinul „deplin” al României pentru țara vecină.

bogdan aurescu foto inquam photos

Bogdan Aurescu a transmis sprijinul României față de aderarea Republici Moldova la Uniunea Europeană FOTO: Inquam Photos

Ministrul Afacerilor Externe s-a aflat în perioada 18-19 august la Reuniunea Anuală a ambasadorilor Republicii Moldova, context în care acesta a transmis sprijinul României față de Uniunea Europeană în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Ministrul Bogdan Aurescu a transmis sprijinul deplin și multidimensional al României pentru Republica Moldova și pentru cetățenii R. Moldova, în special pentru reformele necesare în vederea aderării la Uniunea Europeană, precum și în vederea depășirii provocărilor cu care țara se confruntă ca urmare a impactului agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei” , se arată în comunicatul transmis de Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit comunicatului MAE, Bogdan Aurescu a felicitat autoritățile și diplomații din Republica Moldova pentru demersurile vizând obiectivele de integrare europeană a Republicii Moldova, dar și pentru reușita istorică de a obține statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Ministrul Aurescu a punctat sprijinul consecvent al României

Ministrul a evidențiat că „România sprijină în totalitate aceste acțiuni, în special integrarea în familia europeană, care reprezintă un obiectiv strategic de politică externă și pentru România. În context, a punctat sprijinul consecvent și îndelungat al țării noastre, atât la nivel european, cât și în interacțiunile bilaterale, pentru integrarea în Uniunea Europeană a statului vecin, asigurând că România va fi în continuare un partener foarte activ și dedicat acestui obiectiv comun”. 

Ministrul de Externe a amintit lansarea, alături de omologii săi german şi francez, la 5 aprilie, a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care a avut rezultate „foarte bune".

Conform comunicatului de presă, ministrul Bogdan Aurescu „a salutat, totodată, dinamica excelentă a dialogului și cooperării între România și Republica Moldova, la toate nivelurile în ultimul an. A amintit, în context, rezultatele consultărilor la nivel de Președinte, Premier, precum și cele care au urmat Ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova (de la 11 februarie) și Ședinței comune a celor două Legislative (din 18 iunie a.c.), desfășurate la Chișinău. Ministrul român a evidențiat astfel că discuțiile aplicate la nivel înalt au generat soluții de substanță, transpuse în practică printr-un dialog intens, permanent, la nivelul tuturor structurilor guvernamentale”. 

Mesajul ministrului Afacerilor de Externe pentru diplomații din Republica Moldova

În mesajul adresat diplomaților moldoveni, Bogdan Aurescu a evidențiat atenția specială acordată de România implementării proiectelor strategice bilaterale, mai ales interconectările din domeniul energiei, transporturilor și infrastructurii. 

Conform comunicatului de presă, ministrul Afacerilor Externe a menționat „sprijinul bugetar direct din partea României de 10 milioane de euro, anunțat în cadrul Platformei de Sprijin, menit să sprijine Republica Moldova în depășirea crizelor dificile cu care se confruntă. În context, a amintit și fondurile de asistență oficială pentru dezvoltare acordate de România pentru implementarea de proiecte în domenii importante pentru procesul de reforme din R. Moldova, printre care modernizarea serviciilor consulare ale Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, pregătirea diplomaților din R. Moldova prin cursuri organizate de Institutul Diplomatic Român”. 

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite