Alegeri prezidenţiale 2014. Sondaj Curs Avangarde: Victor Ponta, câştigătorul turului II
0
Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, premierul Victor Ponta, ar obţine un scor de 54% în turul II, cu opt procente mai mult decât contracandidatul său, Klaus Iohannis, relevă un sondaj realizat de Curs Avangarde, potrivit TVR.
Sondajul arată că Victor Ponta ar primi votul a 54% din cei intervievaţi, iar contracandidatul său, Klaus Iohannis, 46 de procente, potrivit unei ştiri difuzată de TVR.
57% din respondenţi susţin că sigur vor vota pe 16 noiembrie, 20% declară că probabil vor vota, 16% nu s-au hotărât dacă votează sau nu, 3% spun că cel mai probabil nu îşi vor exercita dreptul la vot, în vreme ce 4% afirmă că nu vor vota cu siguranţă.
Peste 45 la sută din românii chestionaţi sunt foarte interesaţi de turul doi al alegerilor prezidenţiale. 37% au spus că sunt interesaţi. 11, puţin interesaţi, iar 6 la sută, deloc interesaţi de ceea ce se va întâmpla pe 16 noiembrie.
Studiul a fost realizat în intervalul 7-9 noiembrie, pe un eşantion de 2.000 de respondenţi cu vârsta de peste 18 ani, iar marja de eroare este de plus/minus 2,2%.
Biroul Electoral Central (BEC) a prezentat rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale. Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut 40,44% din voturi, iar contracandidatul său, Klaus Iohannis (ACL), a fost votat de 30,37% din români.
Citeşte şi:
Constantinescu şi Ciorbea: din dreapta lui Coposu la stânga lui Ponta
Fostul preşedinte Emil Constantinescu şi fostul premier Victor Ciorbea, primii oameni de dreapta care au condus ţara după Revoluţie, au ajuns să-l ia acum în braţe pe Victor Ponta, urmaşul lui Ion Iliescu în fruntea PSD
Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc astăzi, începând cu ora 14:00, după ce ACL a cerut convocarea Parlamentului pentru repartizarea timpilor de antenă a dezbaterii dintre cei doi finalişti ai cursei prezidenţiale, Victor Ponta şi Klaus Iohannis.
Iohannis: Nu voi coabita cu Ponta, vom avea o colaborare instituţională
Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat duminică seară, la B1 TV, că, în cazul în care va câştiga alegerile, nu va coabita cu premierul Victor Ponta, ci mai degrabă va exista o colaborare instituţională.