Hoţ, prins înainte să plece într-o vacanţă de lux după ce furase un loz de 500.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă FOTO: Pixabay
Sursă FOTO: Pixabay

Un bărbat din Italia acuzat că a furat un loz câştigător în valoare de 500.000 de euro a fost prins pe aeroportul din Roma chiar înainte de a pleca într-o vacanţă de lux.

Lozul câştigător fusese cumpărat de o femeie din magazinul soţiei hoţului, relatează LaRepubblica. Câştigătoare a revenit în magazin sâmbăta trecută pentru a-şi încasa premiul, iar unul dintre angajaţi a validat lozul şi i l-a arătat lui Gaetano Scutellaro, identificat iniţial drept unul dintre proprietarii tutungeriei. Când a văzut despre ce sumă este vorba, cel din urmă a sărit pe un scuter şi a fugit cu lozul. 

Ulterior, câştigătoarea a depus plângere, iar presupusul hoţ a fost prins pe aeroportul Fiumicino din Roma în timp ce se pregătea să plece spre Fuerteventura, în Insulele Canare.

Bărbatul s-a apărat spunând că el ar fi proprietarul de drept al lozului întrucât îi ceruse unei cunoştinţe să îl cumpere în locul lui şi femeii să îl încaseze deoarece el nu se afla în relaţii bune cu soţia lui. De asemenea, a declarat că iniţial a crezut că lozul câştigător are o valoare de 500 de euro, iar mai apoi şi-a dat seama cât valoare de fapt, moment în care s-a decis să fugă. 

  

Totuşi, procurorii au decis arestarea acestuia pentru furt. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite