VIDEO - CM 1998 Cine a avut ideea ca tricolorii să se vopsească blonzi şi ce a prezis Hagi înaintea turneului final

VIDEO - CM 1998 Cine a avut ideea ca tricolorii să se vopsească blonzi şi ce a prezis Hagi înaintea turneului final

Tricolorii arătau ca nişte pui de găină Foto Reuters

După performanţele notabile de la Cupa Mondială din 1994, România a participat şi la Euro 1996, însă nu cu aceleaşi rezultate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Turneul final din Anglia a fost un eşec total, „tricoloriii” pierzând toate meciurile: 0-1 cu Bulgaria, 0-1 cu Franţa, 1-2 cu Spania. Au urmat însă calificările pentru CM 1998, pe care echipa le-a terminat triumfal, cu cel mai bun bilanţ din istoria naţionalei: 10 meciuri, 9 victorii şi un egal, 37 de goluri marcate şi doar 4 primite şi un avans de zece puncte faţă de a doua clasată, Irlanda. Ce-i drept, nici grupa n-a fost foarte grea, în afara irlandezilor, din ea mai făcând parte Lituania, Macedonia, Islanda şi Liechenstein.
Golgheterul României în aceste preliminarii a fost Gică Popescu, autor a opt goluri, între care trei într-un meci cu Macedonia şi alte patru într-o partidă cu Luxemburg.  Faţă de echipa din 1994, naţionala se schimbase destul de mult. A rămas axul Stelea – Dan Petrescu - Gică Popescu – Dorinel Munteanu – Hagi, lângă care fuseseră promovaţi cu succes Filipescu, Gâlcă, Adrian Ilie sau Viorel Moldovan.


Belodedici, Lăcătuş, Lupescu şi Ilie Dumitrescu, titulari în 1994 erau mai mult rezerve, Sabău se accidenta des, iar Prodan s-a „rupt” chiar înaintea turneului final. În aceste condiţii, Anghel Iordănescu, care anunţase că va părăsi naţionala după turneul final, semnând deja cu Federaţia Greacă, a alcătuit un lot, încercând să împace pe toată lumea. I-a luat pe Lăcătuş şi Dumitrescu, pe principii sentimentale, în locul lui Prodan a fost chemat Ciobotariu, deşi mult mai în formă era Adrian Matei, de la Steaua. Sabău, Lupescu şi Vlădoiu au fost lăsaţi acasă, dar în schimb au apărut în lot Lucian Marinescu, Radu Niculescu şi Gheorghe Craioveanu. România avea atunci fotbalişti de la echipe mari din Europa, doar patru dintre componenţii lotului provenind din Divizia A. Jean Barbu, de la FC Argeş, şi Ionel Ganea, de la Universitatea Craiova, golgheterii Ligii I, n-au fost convocaţi de Iordănescu.

Înaintea plecării în Franţa s-a lăsat cu scandal, din cauza faptului că publicul l-a fluierat pe Stelea, în amicalul cu Paraguay, de pe Ghencea, iar portarul le-a arătat fundul spectatorilor. Imediat, după meci, Hagi a ripostat la adresa presei, spunând că ea e vinovată de atitudinea fanilor. Nervos, Gică a spus atunci că vor mai trece douăzeci de ani până ce România se va mai califica la Mondiale şi că toţi jucătorii merită statui pentru ce au realizat la naţională. „Voi nu vedeţi că din ţară nu vine nimic? Nicio echipă n-are rezultate!”, a tunat Hagi. Iar adevărul acesta era. La fiecare reunire a lotului 17-18 jucători veneau din străinătate şi doar doi-trei erau luaţi, aşa la număr, din Divizia A. O Divizie A care îşi trăia atunci clipele de glorie ale Cooperativei lui Jean Pădureanu, Pinalti, Romică Paşcu, Mircea Sandu, Mitică Dragomir şi alţii.


Tensiunea s-a risipit după plecarea echipei în Franţa, dar a reapărut la Albi, unde Iordănescu a dispus scoaterea din hotel a unor ziarişti români care se cazaseră acolo. Deşi naţionala avea rezultate foarte bune, între jucători şi presă exista o relaţie încordată, greu de explicat. Primul meci al „tricolorilor” a fost cel cu naţionala Columbiei, la Lyon, pe care o bătuserăm în 1994. Sud-americanii mizau în continuare pe careul lor de aşi Valderamma – Rincon – Asprilla – Valencia şi aveau o forţă ofensivă uluitoare. „Tata Puiu” a decis să rişte şi l-a aruncat titular pe Liviu Ciobotariu, care la ora meciului contra Columbiei jucase de două ori din primul minut pentru România şi în alte două meciuri intrase spre final. România a evoluat cu doi stoperi, Ciobotariu şi Filipescu, şi cu Gică Popescu în spatele lor, Stelea în poartă, Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu, fundaşi laterali- Hagi, Gâlcă şi Gabi Popescu, la mijloc- Viorel Moldovan şi Adi Ilie, în atac. În ultimul minut al primei reprize, Hagi şi Ilie au combinat spectaculos, iar ultimul a plasat mingea în vinclul porţii lui  Mondragon. Gol de kinogramă, desemnat cel mai frumos din faza grupelor, de la CM din Franţa.


Al doilea joc al României, disputat la Toulouse, a adus în faţa „tricolorilor” Anglia, care bătuse Tunisia cu 2-0. Iordănescu n-a schimbat echipa şi bine a făcut, deoarece Viorel Moldovan şi Dan Petrescu au înscris golurile unei victorii istorice. S-a terminat 2-1, după ce „Bursucul” a marcat în minutul 88 şi a calificat România în optimi. Dan Petrescu juca atunci la Chelsea, însă englezii nu şi-au vărsat năduful pe el. Descătuşaţi şi siguri de calificare, românii s-au deconcentrat. Toţi fotbaliştii s-au vopsit blond, mai puţin Anghel Iordănescu care a preferat să se tundă zero. „A fost o promisiune care a trebuit onorată. Dan Petrescu îi spusese lui nea Puiu că dacă suntem calificaţi după două jocuri ne facem toţi blonzi. Gândind cu mintea de acum, am fost cam ridicoli”, a povestit Viorel Moldovan. 

Arbitrul meciului cu Tunisia, un australian, s-a crucit când i-a văzut pe români pe tunelul de acces spre teren şi nu s-a abţinut să nu râdă, mai ales că bruneţii, precum Lăcătuş sau Ilie Dumitrescu, chiar se prezentau bizar. Schimbările făcute în echipă - Dulca, Doboş, Marinescu şi Lăcătuş au fost titulari – dar mai ales relaxarea au făcut ca România să termine la egalitate, 1-1, cu echipa africană. Am câştigat totuşi grupa şi în optimi ne aştepta Croaţia, care terminase pe locul secund grupa cu Argentina, Japonia şi Jamaica.

Croaţia din acea perioadă era o echipă robustă, cu fotbalişti valoroşi, precum Boban (Milan), Suker (Real Madrid), Jarni ( Betis Sevilla), Asanovici (Napoli), Stanici (Parma), Vlaovici (Valencia), plus Prosinecki, care revenise în ţară, la Croaţia Zagreb. Partida s-a jucat la Bordeaux, pe o căldură infernală, şi a fost lispită de spectacol. Croaţia s-a impus cu 1-0, prin golul lui Suker (minutul 45), dintr-un penalty dictat extrem de uşor la o cădere în careu a lui Asanovici, tatăl fundaşului de la Dinamo, de lângă Gabi Popescu. În minutul 57, Iordănescu l-a înlocuit pe Hagi cu Gică Craioveanu şi cariera la naţională a celui care câştigase atâtea meciuri pentru România era încheiată. Hagi anunţase că se va retrage de la lot după turneul final, indiferent de rezultatele pe care le va avea echipa. Fanii naţionalei l-au aşteptat la aeroport şi au mers apoi pe fostul „23 August”, în toiul nopţii, unde Hagi şi-a luat „la revedere” în lacrimi de la suporteri. România urma să intre pe un drum nou, cu Victor Piţurcă la timona ei şi cu mulţi fotbalişti care jucaseră sub comanda sa la tineret.


Dacă eliminam Croaţia, am fi jucat în sferturile de finală contra Germaniei

„M-am retras atunci pentru că am vrut să las locul altora. De un an de zile plănuiam să mă retrag, dar n-am spus la nimeni pentru a nu bulversa naţionala. Cred că Adrian Ilie este cel care îmi lua lua locul ca lider valoric”
Gheorghe Hagi, declaraţie din 1998

40 la sută din banii încasaţi de FRF de la FIFA au ajuns în conturile jucătorilor prezenţi la CM

Zidane a condus Franţa spre triumf
Franţa a obţinut organizarea turneului final din 1998, având un program mai bun decât Maroc, care ar fi putut fi prima ţară africană ce ar fi găzduit Cupa Mondială. Francezii mai organizaseră în 1938 şi deveneau a treia naţiune (după Mexic şi Italia) care aveau această onoare. Patru echipe s-au calificat în premieră (Croaţia, Japonia, Jamaica şi Africa de Sud), iar pentru alte şase naţionale (România, Bulgaria, Norvegia, Scoţia, Austria, Maroc) CM din 1998 a fost ultimul la care au participat.


Turneul final s-a desfăşurat în zece oraşe şi s-a terminat cu victoria Franţei, care a bătut în finală Brazilia, cu 3-0, un meci pe marginea căruia s-a scris mult. Franţa a obţinut primul şi singurul titlu mondial, având o generaţie de excepţie, condusă de Zinedine Zidane (foto sus, în duel cu Roberto Carlos) şi în care se mai regăseau Blanc, Thuram, Deschamps, Barthez, Karembeu, Desailly, Djorkaeff, dar şi tinerii Henry şi Trezeguet. „Cocoşii” au avut grupă uşoară, cu Danemarca, Arabia Saudită şi Africa de Sud, în optimi au trecut de Paraguay, după prelungiri, în sferturi, de Italia, la penalty-uri, iar în semifinale de Croaţia, cu o „dublă” a lui Thuram, singurele goluri la naţională ale fundaşului cu 142 de selecţii pentru Franţa.

Finala, de pe 12 iulie 1990, a adus faţă în faţă Franţa şi Brazilia, care trecuse în semifinale de Olanda, la penaltyuri. Pe „Stade de France” 80.000 de oameni au asistat la victoria gazdelor, brazilienii fiind efectiv spulberaţi. Zidane a dat două goluri, iar Petit a majorat diferenţa în minutele de prelungire. Scandalul din jurul meciului a fost legat de Ronaldo. Cel mai bun jucător al naţionalei „cariocas” a acuzat o stare de rău în ziua meciului şi antrenorul Mario Zagallo ar fi vrut să nu-l folosească, dar intervenţia oficialilor federaţiei şi a sponsorului Nike a schimbat situaţia. Ronaldo a jucat şi a fost practic inexistent pe teren. Colegii săi, câţiva dintre ei campioni mondial în 1994 (Taffarel, Cafu, Aldair, Dunga, Leonardo şi Bebeto) n-au putut rezista tăvălugului francez. Succesul echipei lui Zidane a declanşat nebunia atât la Paris, cât şi în marile oraşe din Hexagon. Franţa a chefuit trei zile, legând finala Cupei Mondiale cu Ziua Naţională, întrucât pe 14 iulie francezii sărbătoresc căderea Bastiliei.

CM-ul lui Blatter
Pe 8 iunie 1998 la congresul FIFA, elveţianul Sepp Blatter a fost ales în fruntea forului mondial. El îi succeda în această funcţie brazilianului Joao Havelange, care ocupase funcţia respectivă timp de 24 de ani. Blatter tocmai a anunţat că va candida şi pentru al cincilea mandat, la alegerile de la anul.


Primul meci Iran – SUA din istoria fotbalului

Iranul şi SUA (foto jos) s-au întâlnit pentru prima dată în istorie, iar asiaticii au câştigat cu 2-1. Tensiunea dintre cele două ţări nu s-a simţit însă şi pe teren, acolo unde jucătorii celor două echipe şi împărţit cadouri şi flori înaintea începerii partidei.


Anglia şi Argentina au fost din nou adversare, după episodul din 1986, când Maradona înscrisese cu mâna. Învingători au fost sud-americanii, care s-au impus la penaltyuri, în timpul regulamentar scorul fiind 2-2.


Echipa ideală a Mondialului: Barthez (Franţa) – Thuram (Franţa), Desailly (Franţa), F. De Boer (Olanda), R. Carlos (Brazilia) – M. Laudrup (Danemarca), Zidane (Franţa), Dunga (Brazilia), Rivaldo (Brazilia) – Ronaldo (Brazilia), Suker (Croaţia). Rezerve: Chilavert (Paraguay) – Gamarra (Paraguay), Davids (Olanda), B. Laudrup (Danemarca), Bergkamp (Olanda).
 

În 1998, asistentul Nicolae Grigorescu a fost ultimul arbitru român care a oficiat la un turneu final. El a participat la partidele: Jamaica - Croaţia 1-3, SUA - Iran 1-2, Spania - Bulgaria 6-1 (toate trei în grupe), Olanda - Iugoslavia 2-1(optimi) şi Franţa - Italia 4-3 (sferturi). Înaintea lui Grigorescu mai fuseseră la CM, Andrei Rădulescu (1970), Nicolae Rainea (1974,1978,1982) şi Ioan Igna (1986).

Camerunezul Samuel Eto o (foto sus) a fost cel mai tânăr fotbalist al turneului final, el având 17 ani şi 3 luni la CM din 1998. Atacantul lui Chelsea a jucat un meci şi dacă naţionala sa n-ar fi lipsit de la CM din 2006, peste o lună, Eto o ar fi putut bifa a cincea prezenţă la un turneu final, performanţă pe care au reuşit-o doar germanul Mattheus şi mexicanul Carbajal. Lothar Mattheus a jucat la CM din 1998, ultimul din cariera sa, după cele din 1982, 1986, 1990 şi 1994.
   

Mondialul francez a fost “cântecul de lebădă” al unor fotbalişti de mare valoare, care s-au retras de la naţională. Este cazul lui Klinsman (Germania), Scifo (Belgia), Dunga (Brazilia), Bergomi şi Costacurta (Italia), M. Laudrup (Danemarca), Zubizareta (Spania), Valderamma (Columbia).

Perioada turneului: 10 iunie – 12 iulie
Echipe participante: Franţa, Brazilia, Croaţia, Olanda, Italia, Argentina, Germania, Danemarca, Anglia, Iugoslavia, România, Nigeria, Mexic, Paraguay, Norvegia, Chile, Spania, Maroc, Belgia, Iran, Columbia, Jamaica, Austria, Africa de Sud, Camerun, Tunisia, Scoţia, Arabia Saudită, Bulgaria, Coreea de Sud, Japonia, SUA (în ordinea clasării finale)
Finala mare: Franţa – Brazilia 3-0
Finala mică:  Croaţia – Olanda 2-1
Meciuri:  64
Goluri: 171 (media 2,7 pe meci)
Asistenţă: 2.785.100 (media 43.517 pe meci)
Golgheter:  Davor Sucker (Croaţia) 6 goluri

Întreaga istorie a Cupei Mpndiale:

VIDEO CM 1994 - Ce mare nedreptate a făcut Anghel Iordănescu. Dezvăluiri din vestiarul "tricolorilor"

VIDEO CM 1990 - România a revenit în elita fotbalului mondial, după ce acoliţii lui Ceauşescu au vrut să desfiinţeze Steaua şi Dinamo

VIDEO CM 1986 - „Eu am pus capul, Dumnezeu a pus puţin mâna“. Explicaţia celui mai frumos gol marcat neregulamentar

VIDEO CM 1982 - Primul Mondial care s-a jucat pe bani. PCR a interzis un jucător la naţională pentru că era etnic maghiar

 
 

VIDEO CM 1970 -„Tricolorii“ au fost aproape de o catastrofă aviatică pe drumul spre Mexic, care l-a şocat pe Dobrin. Cum i-a tratat Pele pe ai noştri

VIDEO CM 1966 - A fost sau n-a fost gol la şutul lui Hurst? Un tuşier azer a luat cea mai grea decizie din istoria fotbalului

VIDEO CM 1962 - Mondialul „Diavolului şchiop” şi al „Bătăliei de la Santiago”. Garrincha, fotbalistul care a avut 14 copii, a adus un nou titlu Braziliei

CM 1958 - Mondialul în care s-a născut „Regele“ Pelé. Ce recorduri a stabilit puştiul de 17 ani, la primul CM câştigat de Brazilia 

VIDEO CM 1954 - Germania, campioană mondială cu amatorii. Cum să pierzi în grupe cu 3-8, dar să câştigi finala, în faţa aceleiaşi echipe, Ungaria

 
 
 

VIDEO: 1930 - Finala s-a jucat cu două mingi, iar gazdele au ridicat garduri şi au săpat şanţuri la marginea terenului

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: