Umilinţa suferită cu Sassuolo îi va fi fatală lui Allegri: o fostă glorie a Milanului va fi instalată pe banca tehnică

Umilinţa suferită cu Sassuolo îi va fi fatală lui Allegri: o fostă glorie a Milanului va fi instalată pe banca tehnică

Philippo Inzaghi (40 de ani)

Înfrângerea umilitoare suferită de AC Milan, în deplasare cu nou-promovata Sassuolo, scor 3-4, i-a determinat pe şefii Milanului să ia o decizie radicală în privinţa viitorului lui Allegri pe banca tehnică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parcursul modest al lui AC Milan în actuala ediţie de campionat i-a pus în repetate rânduri în pericol scaunul lui Massimiliano Allegri. Însă, bomboana pe colivă a fost pusă de înfrângerea umilitoare a milanezilor suferită pe terenul nou promovatei Sassuolo, scor 3-4. Atacantul gazdelor Domenico Berardi a fost killerul "diavolilor", reuşind să marcheze toate cele patru goluri ale lui Sassuolo.

În acest context, Allegri va fi înlocuit, iar presa italiană vehiculează varianta Filippo Inzaghi drept succesor. De menţionat este că Inzaghi ocupă în prezent funcţia de antrenor al echipei de tineret a Milanului. "Nu putem tolera ca fanii noştri să asiste la astfel de prestaţii inacceptabile", a declarat Barbara Berlusconi, administratorul delegat al formaţiei milaneze.

Allegri a venit la Milan în 2010 şi a reuşit să câştige un titlu în 2011. Totuşi, în acest sezon Milan a dezamăgit crunt, având evoluţii modeste în Serie A, unde în acest moment se află pe locul 11, la 30 de puncte de liderul Juventus.

Filippo Inzaghi a fost unul dintre cei mai prolifici atacanţi ai naţionalei Italiei şi ai Milanului. În toată cariera sa el a jucat 57 de meciuri pentru Italia, reuşind 25 de goluri, în vreme ce pentru Milan a evoluat în 202 partide şi a înscris de 73 de ori.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările