România scapă de Daum: ofertă de 2,5 milioane de euro pe sezon pentru neamţul de 63 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christoph Daum
Christoph Daum

Amicalul cu Chile jucat, aseară, la Cluj, poate să fi fost ultimul meci pentru Christoph Daum pe banca primei reprezentative.

Cu câteva ore înainte de testul cu campioana Americii de Sud, în presa saudită au apărut mai multe articole despre posibila numire a selecţionerului României la Al-Ahli. 

Formaţia din Jeddah, aflată în căutarea unui înlocuitor pentru elveţianul Christian Gross, are mai mulţi tehnicieni pe listă printre care danezul Michael Laudrup, belgianul Michel Preud'homme, francezul Christophe Galtier şi, surpriză, neamţul Christoph Daum.

„Clubul Al-Ahli aşteaptă rezilierea contractului lui Daum cu Federaţia Română de Fotbal şi anunţul FRF în acest sens pentru a începe o nouă rundă de negocieri cu Daum. Mai ales că presa din România a scris că schimbarea neamţului din funcţie e iminentă“, au notat jurnaliştii arabi.

Mai mult, site-ul al-nadi.com a dezvăluit că primele contacte între Daum şi formaţia din Jeddah au avut loc acum o lună. Atunci însă, discuţiile s-ar fi oprit, fiindcă FRF s-ar fi opus plecării selecţionerului. „Într-o primă fază, Al-Ahli i-a oferit lui Daum un contract în valoare de 2,5 milioane de euro“, a scris sursa citată.

Se leagă cu ce a spus Daum

Ultimele ştiri din presa saudită vin în confirmarea unor declaraţii oferite de selecţionerul României înaintea meciului cu Polonia din Varşovia.

„Acum câteva săptămâni, am avut o ofertă de 2,5 milioane de euro, dar vă garantez că nu merg pentru două milioane în zona arabă. Sunt chestii mult mai importante decât banii. Pe de altă parte, lucrăm aici la un proiect important, nu mă duc pentru două milioane în plus, e vorba de principii, nu doar de avantaje personale“, a declarat neamţul de 63 de ani la data de 6 iunie.

Varianta perfectă pentru toată lumea

Între timp însă, România a pierdut cu Polonia, scor 1-3. Acest ultim eşec şi situaţia din clasament au creat o problemă arzătoare pentru FRF: cum să rezilieze contractul neamţului? În acest context, oferta celor de la Al-Ahli, dacă vorbim de o propunere reală şi nu de o invenţie a presei saudite, e mana cerească pentru părţile implicate în această poveste. Asta deoarece, ştiind că nu mai e dorit în ţară şi având şi o propunere tentantă pe masă, Daum ar accepta mai uşor rezilierea contractului cu FRF, fie fără a solicita despăgubiri, fie în schimbul unei sume mici.

45.000 de euro pe lună e salariul pe care îl încasează Christoph Daum de la FRF. La Al-Ahli, ar câştiga aproape de cinci ori mai mult.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite