Precedentele conflictului dintre suporterii români şi cei unguri: injurii, scandări rasiste şi acte de huliganism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiberiu Ghioane a jucat în partida amicală România - Ungaria din 2009 FOTO Mediafax
Tiberiu Ghioane a jucat în partida amicală România - Ungaria din 2009 FOTO Mediafax

Conflictul care arde mocnit de ani buni între români şi unguri a mai cunoscut recent un episod. FIFA a contribuit din plin la escaladarea neînţelegerilor dintre cele două naţiuni.

Orice confruntare sportivă dintre echipe româneşti şi maghiare naşte cele mai nebănuite pasiuni. Orgoliile din jurul unor astfel de partide sunt uriaşe, iar fanii din ambele tabere cu greu pot fi opriţi să-şi manifeste violenţa şi dispreţul unii faţă de alţii.

În ultimul deceniu, confruntările dintre maghiari şi români s-au estomat, dar, odată cu partida Ungaria – România din preliminariile Cupei Mondiale, scandalul a fost reaprins. Deşi mai sunt mai bine de două luni până la acest meci, FIFA a pus paie pe foc şi a făcut ca războiul dintre cele două naţiuni să se amplifice.

Ungurii îi acuză pe oficialii FIFA că vor să-i saboteze din cauză că au decis ca partida de la Budapesta să se joace fără spectatori. Precedentul cel mai recent pe care vecinii de la nord-vest îl avansează este partida dintre Steaua şi Ujpest desfăşurată în 2009, când fanii Stelei au afişat bannere rasiste la adresa ungurilor.

„Cât ţine o femeie maghiară c...tul în ea? 9 luni!” au scris atunci steliştii. Ungurii amintesc că acest episod nu a fost sancţionat pe măsură de UEFA la acea vreme şi, în acest fel, vecinii noştri speră că forurile internaţionale să dea dovadă de clemenţă pentru a scăpa de sancţiunea dictată iniţial.

„Un mesaj de un şovinism cumplit a fost afişat de românii de la Steaua, în 2009. Dacă s-ar fi făcut ceva în acest caz, atunci poate nu se mai ajungea aici”, a scris presa maghiară referindu-se la meciul Steaua – Ujpest.

Ungurii au devastat autocarele românilor în 2001

Un alt episod încis între români şi unguri s-a petrecut la parida dintre cele două echipe naţionale, în toamna lui 2001, când România a câştigat cu 2-0 în deplasare. Atunci, fanii unguri au aruncat cu pietre în autocarele suporterilor români veniţi la acel meci, pe care le-au devastat complet.

marian cozma

Episodul "Marian Cozma" a tulburat şi relaţia româno-maghiară

Relaţiile dintre români şi maghiari s-au tensionat şi mai tare în februarie 2009, când Marian Cozma, pe atunci jucător de handbal al echipei Veszprem, a fost ucis întru-un club de noapte din Ungaria de un ţigan ungur. Întreaga Românie a fost siderată la auzul veştii morţii lui Cozma, iar ura românilor împotriva ungurilor a ajuns la cote uluitoare.

De atunci, fiecare subiect legat de relaţiile bilaterale dintre Ungaria şi România este tratat cu precauţie în încercarea de a aplana acest conflictul vechi de când lumea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite