Drama fotbalistului român vândut pe 15 kilograme de carne. De vită

În iarna lui 2005, Marius Cioară ajunsese în lotul echipei UT Arad. Visa să devină un fotbalist important. La numai câteva săptămâni, era vândut la o echipă din Liga a 4-a, pe câteva kilograme de carne. În replică, fotbalistul a pus ghetele în cui şi s-a făcut căpşunar, dispărând fără urmă din România.

În iarna lui 2005, Marius Cioară îşi vedea visul cu ochii. Ajunsese în lotul de seniori al echipei sale de suflet, UTA. Avea 23 de ani, vasăzică tot viitorul înainte. La conferinţa de presă de dinaintea începerii cantonamentului de iarnă, Cioară a fost prezentat de către oficialii echipei la care ajunsese drept „un băiat bun, de caracter, dar care trebuie să mai muncească“.

Nu se ştie cum şi cât a muncit fotbalistul în luna ce-a urmat, cert este că, la începutul lui 2006, UTA făcea un anunţ şocant: Cioară fusese vândut echipei Regal Horia, la acel moment în Divizia D, contra a 15 kilograme de carne de vită.

Jignit peste măsură, fotbalistul a refuzat. Şi, în ton cu simbolistica epocii în care trăim, Cioară a urmat exemplul a milioane de români dezamăgiţi: şi-a lăsat baltă meseria pentru a munci în Europa. S-a făcut căpşunar în Spania.

Drama lui „Buză“

Lui Marius Cioară i se spunea „Buză“. Când intra într-un „duel mai dur“, îi sângerau gingiile. Jucător de fotbal cu carte de muncă, aparţinea 90% lui Romvest Arad şi 10% echipei UT Arad. Colegii îl prezentau ca fiind o fire sociabilă, un băiat care trăgea din greu la antrenamente şi era dornic să prindă cândva o echipă mare.

În intervalul dintre momentul în care a ajuns în curtea echipei UTA şi cel al vânzării şocante, presa locală a consemnat o singură declaraţie dată de Cioară: „Trebuie să ne încărcăm bateriile deoarece se anunţă un retur foarte greu“. Atât. N-a prins niciun minut în teren, alături de echipa sa de suflet.

Regal Horia, plătitorul celor 15 kilograme de carne, a fost aproape să dispară, între timp. Să nu treacă peste criza economică. În februarie 2009, publicaţia „Timiş Online“ îi publica un fel de necrolog, sub forma unei ştiri de câteva sute de caractere. „Acum o lună, mi-a trimis ultimul mesaj: «Te sun mâine». De-atunci tot aştept să-mi răspundă la telefon, să ne întâlnim, să clarificăm situaţia echipei. În aceste condiţii, eu am decis să renunţ“, declara Marcel Duşan, referitor la patronul Ovidiu Ionescu. Între timp, echipa a supravieţuit, cumva. Ce-i drept, după cum arată foaia de joc a partidei cu AS Mănăştur, din noiembrie 2013, se află, în prezent, în liga a 6-a.

Pentru a aduce fotbalul în comună, Ionescu a concesionat un teren de la Primăria localităţii Vladimirescu. Acesta se află chiar la ieşirea din comuna Horia, pe partea stângă a şoselei. La capătul unui drum neasfaltat se poate citi: Baza Sportivă „Ovidiu Ionescu“. Fotografiile trase la meciurile de pe teren propriu dezvăluie terenul de joc, delimitat de un gard cu găuri pătrăţoase. În spatele uneia dintre porţi se află vestiarele, îmbrăcate la patru ace în termopan şi vopsite în trei culori. În imediata vecinătate, se pot distinge câteva grătare, ce intră în funcţiune după fiecare partidă jucată acasă.

„Reţeaua vietnameză“

La momentul vânzării lui Cioară, Ovidiu Ionescu nu petrecea prea mult timp în zonă. Avea o firmă de termopane, la intrarea în Arad. În presa locală scria chiar că jucătorii săi erau angajaţi acolo. Cu carte de muncă.

Unul dintre angajaţii firmei sale îşi asumă rolul de purtător de cuvânt al patronului: „Ce tranzacţie, mă? L-a întrebat cineva de la UTA, la un amical: «Mă, când sponsorizezi şi tu echipa asta cu ceva?». A tăiat un viţel şi i-a dat carne. Nici nu ştiu cum a ajuns Cioară la noi. Cred că era la final de contract şi a venit fără bani“.

Ovidiu Ionescu nu o duce prea bine, în ultimul timp. În martie 2013, a fost arestat în ceea ce presa arădeană a denumit dosarul „Reţeaua vietnameză“. Concret, a pus la dispoziţia a cinci vietnamezi, în localitatea Iratoş, aflată în apropierea graniţei cu Ungaria, o hală a fostului CAP. Aici, vietnamezii au amenajat cea mai mare cultură indoor de cannabis, din România. În plus, potrivit magistraţilor, Ionescu făcea chiar şi drumuri, pentru a cumpăra toate cele tehnice, necesare unei culturi îmbelşugate.

Fructe, frunze şi relaţii

Bogdan Cioară, într-un trening în culorile echipei UT Arad

Ca şi cum nu ar fi fost suficientă vânzarea propriu-zisă, la câteva zile după încheierea „afacerii“, un oficial al echipei Regal Horia ieşea cu o altă declaraţie, numai bună de înrămat: „Este o dublă lovitură pentru noi. Am pierdut un jucător tânăr, de mare perspectivă, dar şi mâncarea echipei pentru două săptămâni“. Cioară decisese să ia calea pribegiei şi să plece la muncă, în Spania.

Cazul său ajunsese însă în presa străină. Soarta lui a fost şablonizată şi transformată în ştiri de câteva rânduri care împânzeau mai toate agenţiile de presă şi publicaţiile on-line.

„Radio Nova“ şi ziarul „El Moudjahid“ din Franţa au dat tonul, apoi „The Seattle Times“, care titra: „Prima echipă de vegetarieni“. Ştirea a fost publicată şi în „Liberation“, citând agenţia de presă „Reuters“. Iar ecourile au făcut ca şi în 2012, la 7 ani de la evenimentele ciudate, un text apărut în prestigioasa publicaţie „The New York Times“ să vorbească despre acest caz.

La momentul respectiv, consilier tehnic la UTA era Gheorghe Boruga. „Mă, da’ voi încă mai vorbiţi despre băiatul ăsta, Cioară? Ce dracu’ are el aşa special?“, întreabă Boruga. Potrivit acestuia, UTA n-ar fi avut nicio legătură cu acest caz. Jucătorul era al Romvestului, doar împrumutat la UTA. Când s-a terminat împrumutul a fost dat la Regal Horia, „că patronii erau prieteni, pe chestia aia cu termopanele“.

Era un jucător bun? „Sigur că da, era un jucător foarte bun. Era mai ales bun să strângă fructe, frunze, d’astea“, spune Boruga, precizând, cu titlu de încheiere: „Mă, eu atât vă spun. Dacă am nevoie de carne dau două telefoane, sun un prieten, şi fac rost, că am relaţii. Si fără să vând niciun jucător“.

Astăzi, UTA se află pe locul 11 în Liga a II-a. Cât despre Marius Cioară, de la momentul plecării sale în Spania, alături de mama sa, nu se mai ştie nimic. Nici jurnaliştii de sport din Arad nu ştiu dacă s-a mai întors în ţară sau dacă a reuşit, cumva, să se bucure de adevărata împlinire profesională, peste hotare. 

Schimburi ciudate

Anul trecut, publicaţia „Sportales“ realiza un top 10 al celor mai ciudate transferuri din fotbal. Pe lista, desfăşurată între perioada interbelică şi zilele noatre, se găseau trei fotbalişti români.

1. John Barnes: de la Sudbury Court la Watford - Un set complet de echipament (1981).

2. Zat Knight: de la Rushall Olympic la Fulham - 30 de treninguri (1999).

3. Ian Wright: de la Greenwich Borough la Crystal Palace - Un set de greutăţi medicinale (1985).

4. Gary Pallister: de la Billingham Town la Middlesbrough - Un set de echipament, mingi şi plase de porţi.

5. Marius Cioară: de la UT Arad la Regal Hornia – 15 kg de carne de vită (2006).

6. Cristian Bălgrădean: de la Minerul la Jiul Petroşani - O conductă de gaze (2006)

7. Hugh McLenahan: de la Stockport la Manchester United - Un frigider plin de îngheţată (1928).

8. Ion Radu: de la Jiul Petroşani la Vâlcea - Două tone de carne (1998).

9. Kenneth Kristensen: de la Vindbjart la Floey - Greutatea jucătorului în creveţi (2002).

10. Ernie Blenkinsop: de la Cudworth la Hull City - 100 de lire sterline şi un butoi de bere (1921).