Oţelul Galaţi şi-a fixat obiectivul pentru campionatul viitor: minim locul 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia gălăţeană şi-a stabilit programul de pregătire pentru campionatului viitor, când va avea ca ţintă clasarea pe un loc care să-i aducă participarea în cupele europene.

Antrenorul Dorinel Munteanu a spus că primul său an la Oţelul a fost unul pregătitor pentru următorul sezon, când vrea să atace o clasare în primele cinci locuri.

„Singurul regret după acest prim an este că nu an prins locul şase, de Europa League, am fi putut să fim acolo. Suntem pregătiţi ca în campionatul viitor să ne batem cel puţin pentru locul cinci. Am mare încredere în băieţi şi în conducere", a declarat Dorinel Munteanu.


Directorul general al clubului, Marius Stan, a spus că îşi doreşte un buget pentru achiziţii de jucători de 500.000 de euro. „Vom rămâne în această formulă, a mai trecut un an peste această echipă foarte tânără, s-a mai acumulat experienţă, astfel că vrem de la campionatul viitor mai mult decât locul şapte. Vor pleca doar unul - doi jucători, ne-am planificat să încasăm din transferuri cam două milioane de euro. Dacă ne ies socotelile, vom avea un buget pentru transferuri de 500.000 de euro, ne vom întări lotul cu siguranţă", a spus Marius Stan.


Fotbaliştii de la Oţelul vor intra în vacanţă luni, 24 mai, reunirea lotului fiind planificată pentru 10 iunie. După un stagiu de pregătire montană, la Poiana Braşov, cei de la Oţelul vor pleca în Germania, pentru un al doilea cantonament unde doresc să susţină cel puţin cinci jocuri de verificare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite