Mircea Lucescu ştia că nu are nicio şansă cu Barcelona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Lucescu  a încercat să analizeze cât mai lucid partida pierdută în faţa Barcelonei în această seară, scor 1-5, spunând că se aştepta la o eliminare şi că a fost conştient de la tragerea la sorţi de şansele reduse ale lui Şahtior de a merge mai departe. Lucescu nu a ezitat să vorbească despre "mustrarea" publică pe care i-a administrat-o lui Raţ, în direct, după meci, în zona mixtă.

"Le-am dat adversarilor posibilitatea să câştige meciul şi să obţină calificarea. Era foarte dificil să gîndim că putem să ne calificăm, deşi am pregătit bine partida din toate punctele de vedere.

Acel pas la Iniesta din minutul 2 a fost un cadou. În 12 minute apoi am avut 3 ocazii de gol, dar n-am marcat din lipsă de experienţă. Tinerii trebuiau să fie mai atenţi. Cu 2-0 la pauză, Barcelona a abordat repriza a doua cu mai mult aplomb. Pe un echilibru al jocului le-am oferit cadouri nepermise ce au tranşat calificarea", a început tehnicianul lui Şahtior, care apoi şi-a îndreptat atenţia spre elevul său, Răzvan Raţ:

"D-aia eram supărat pe Raţ mai devreme, pentru că nu ai voie să greşeşti la două goluri, să baţi aşa un aut, la trei metri de tine...Apoi a fost acea fază a golului 5 în duelul cu Alves, când i-a permis adversarului să ridice privirea din pământ şi să dea pasa de gol. La experienţa lui nu era permis să se întâmple ce s-a întîmplat. În rest a jucat bine....".

În final, Lucescu a ţinut să sublinieze că echipa sa este demnă de porecla "Barcelona Estului", după jocul deschis şi totodată echilibrat pe care l-a făcut în fieful "extratereştrilor".

"Noi ne vom pregăti pentru retur, vrem să luptăm pentru victorie şi să consolidăm imaginea noastră pe care ne-am creat-o de-a lungul timpului. De aceea am abordat un joc deschis, pentru a arăta că putem juca fotbal adevărat. Oricum calificarea era compromisă de la tragerea la sorţi", a conchis antrenorul român la TVR 1

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite