Irina Begu a explicat de ce nu a putut încheia meciul cu Bianca Andreescu în două seturi: „Îmi pare rău!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Begu
Irina Begu

România conduce Canada cu 2-0, după prima zi a meciurilor din FED Cup, dar a avut parte de un meci destul de dificil cu Bianca Andreescu.

Sportiva noastră s-a impus cu 6-3, 6-7, 6-2 după un meci electrizant cu Bianca Andreescu şi a recunoscut la finalul partidei că şi-ar fi dorit să termine încleştarea în două seturi.

”Vreau să vă mulţumesc pentru susţinere. A fost o zi extraordinară. E o plăcere să joc în prezenţa dumneavoastră. Întotdeauna emoţiile sunt mai mari la Fed Cup. Îmi pare rău că nu am încheiat în două seturi, v-am ţinut mai mult, dar mă bucur că am reuşit să câştig. Cred că în setul al doilea, la set şi 3-2 pentru mine m-am înmuiat un pic. Ea a devenit un pic mai agresivă şi cred că acolo am pierdut un pic jocul. Însă mă bucur că în setul al treilea am reuşit să dictez şi să recâştig terenul"”, a spus Begu, la finalul meciului.

În primul meci al zilei, Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Carol Zhao, locul 138 WTA. 

Spectatorii prezenţi la meciurile întâlnirii cu Canada de Fed Cup din acest week-end au primit din partea Dr. Oetker steguleţe tricolore şi carduri speciale cu echipa României pentru autografe.Compania Dr. Oetker este prezentă ca de obicei la partidele importante ale tenisului românesc. Spectatorii de la Cluj au avut parte de numeroase surprize din partea sponsorului competiţiei Dr. Oetker.

image
  • Mâine, începând cu ora 12:00, sunt programate partidele:

Irina Begu - Carol Zhao

Sorana Cârstea - Bianca Andreescu 

Ana Bogdan / Raluca Olaru - Katherine Sebov / Gabriela Dabrowski

Dacă trece de Canada, România va juca, în luna aprilie, barajul pentru accederea în Grupa Mondială a FED Cup.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite