Halep, victorie categorică: Simona a trecut de revelaţia Cori Gauff şi va întâlni o chinezoaică în sferturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep contra Victoriei Azarenka la Wimbledon 2019 FOTO EPA-EFE

Simona Halep (7 WTA) a încheiat parcursul de vis al americancei Cori Gauff (15 ani, 313 WTA) la Wimbledon 2019. Românca va avea o misiune complicată în turul următor, când va juca în faţa unei sportive care o conduce la meciurile directe.

Simona Halep a avut destul de multe probleme în acest sezon, atunci când a dat de jucătoare care abia şi-au scos capul în circuitul feminin. 

La Indian Wells şi la Roma, constănţeanca a cedat cu Vondrousova (19 ani), pentru ca apoi, la French Open, să se oprească în sferturi, după duelul cu Anisimova (17 ani).

Poate că şi din cauza acestui bilanţ, fanii Simonei s-au temut de meciul cu Cori Gauff (15 ani), care a reuşit un parcurs istoric la Wimbledon 2019. Venită după trei victorii obţinute în calificări, aceasta a trecut, pe rând, de Venus Williams (44 WTA), Rybarikova (139 WTA) şi Hercog (60 WTA), cedând un singur set în şase meciuri!

Pentru Gauff însă, visul frumos s-a încheiat, astăzi, în optimi. Totuşi, spre lauda ei, puştoaica de 15 ani a arătat, inclusiv în duelul cu Halep, o maturitate incredibilă! În primul set, diferenţa dintre cele două jucătoare a fost de doar câteva puncte. 

Meciul a început cu un break realizat de Halep la care Gauff a răspuns imediat printr-un re-break. Următoarele două game-uri au fost pe serviciu, dar presiunea a fost pe Simona care, la 2-1 pentru Gauff, a salvat două minigi de 3-1! Scăpată de acest moment, Halep a ripostat printr-un break (3-2). Acesta s-a dovedit a fi momentul decisiv al primului set. Până la final, fiecare jucătoare şi-a câştigat serviciul, aşa că Halep s-a impus cu 6-3.

Cu un moral ridicat şi cu o experienţă net superioară, Simona a început mai bine setul doi şi a condus cu 2-0. Gauff n-a căzut însă şi, având şi susţinerea publicului, a egalat: 2-2. Din nou însă, într-un moment delicat pentru Simona, s-a văzut clasa superioară a acesteia. După două game-uri cedate la rând, românca nu doar că n-a intrat în panică, dar chiar a reuşit să-şi ridice nivelul jocului şi să se distanţeze la 5-2! Halep şi-a adjudecat locul în sferturi, închizând meciul la 6-3 pe serviciul propriu.

Ajunsă în sferturi, Halep e la o victorie de a-şi egala cel mai bun rezultat la Wimbledon, atingerea semifinalelor, în 2014. Pentru a reuşi acest lucru, ea ar trebui să treacă de chinezoaica Shuai Zhang (30 de ani, 50 WTA). 

Halep şi Zhang s-au întâlnit de trei ori până acum, bilanţul fiind în favoarea jucătoarei din Asia:

*2016 (Beijing): 6-0, 6-3 Zhang

*2016 (Australian Open): 6-4, 6-3 Zhang

*2012 (Indian Wells): 6-1, 6-1 Halep

CITEŞTE ŞI:

Halep, umbrită de Serena Williams: De la ce oră şi unde va juca Simona, marţi, în sferturile de la Wimbledon

Zhang, înaintea partidei cu Simona din sferturile de la Wimbledon: „Am amintiri frumoase din meciurile cu Halep“

Cum a comentat presa internaţională victoria Simonei cu Cori Gauff: „Halep pare incredibil de periculoasă“

Halep, încântată de o victorie categorică: Simona a anunţat că e gata să facă un meci mare în sferturi, la Wimbledon

CTP, savuros după triumful lui Halep: A explicat care a fost cheia succesului pentru Simona în duelul cu Gauff

Încă o favorită a dispărut din calea Simonei Halep. Pliskova, eliminată după un meci maraton cu 46 de game-uri.

Wimbledon 2019, feminin, optimi

Barty (1 WTA) – Riske (50 WTA)

6-3, 2-6, 3-6

S. Williams (10 WTA) – Suarez Navarro (31 WTA)

6-2, 6-2

Strycova (54 WTA) – Mertens (21 WTA)

4-6, 7-5, 6-2

Svitolina (8 WTA) – Martici (24 WTA)

6-4, 6-2

Muchova (68 WTA) – Pliskova (3 WTA)

4-6, 7-5, 13-11

Halep (7 WTA) – Gauff (313 WTA)

6-3, 6-3

Zhang (50 WTA) – Yastremska (35 WTA)

6-4, 1-6, 6-2

Konta (18 WTA) – Kvitova (6 WTA)
4-6, 6-2, 6-4

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite