Halep, de 63 de săptămâni pe podiumul mondial: Numărul româncelor din Top 100 a crescut la cinci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep - Serena Williams - meci Grand Slam Australian Open / 16 feb 2021 / FOTO EPA - EFE

Simona Halep (29 de ani) a fost nevoită să se retragă de la Miami Open, înaintea partidei din optimi, acuzând probleme medicale, însă, chiar şi aşa, rămâne între cele mai bune trei jucătoare ale lumii.

Simona Halep a ajuns pe podiumul mondial la 19 ianuarie 2020 şi de atunci n-a mai părăsit această zonă a clasamentului WTA! Ceea ce înseamnă că, începând de astăzi, „Simo“ bifează a 63-a săptămână la rând în Top 3.

Chiar dacă a jucat doar 9 partide în acest an (7 victorii, 2 înfrângeri), Halep poate sta liniştită în privinţa poziţiei pe care o ocupă în ierarhia mondială. Pentru că, inclusiv acum, e la o distanţă destul de mare faţă de locul 4, ocupat de Sofia Kenin. Concret, cele două sportive sunt despărţite de 1.050 de puncte. 

Dincolo de situaţia Simonei în clasament, cea mai spectaculoasă urcare în Top 10 a înregistrat-o Bianca Andreescu, finalistă la Miami Open. Canadianca de 20 de ani a urcat trei poziţii, până pe 6 WTA. Karolina Pliskova, în schimb, a căzut trei locuri, până pe 9.

În clasamentul WTA publicat astăzi, România are, din nou, cinci sportive în Top 100. Asta după ce Ana Bogdan a urcat două locuri. Din păcate, o cădere dură a înregistrat Monica Niculescu, de 22 de locuri! Ea n-a mai câştigat un meci de la 25 septembrie 2020 şi are opt înfrângeri la rând, plus un abandon.

Clasament WTA

1. Barty 9.186p

2. Osaka 7.985p

3. Halep 6.965p

4. Kenin 5.915p

5. Svitolina 5.750p

6. Andreescu 5.265p

7. Sabalenka 5.085p

8. S. Williams 4.850p

9. Pliskova 4.660p

10. Bertens 4.490p

----------------------

63. Ţig 1.254p

65. Cîrstea 1.189p

74. Begu 1.084p

100. Bogdan 832p

132. Bara 636p

136. Buzărnescu 593p

144. J. Cristian 574p

166. Ruse 438p

174. Niculescu 417p

206. Paar 343p

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite