Gigi Becali, anunţ important după eşecul cu Astra: „Nu mai sunt idiot!“. Verdict devastator al patronului Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali
Gigi Becali

Campioana e la un pas de a-şi pierde titlul, iar ratarea locului 1 ar însemna că şi accesul în grupele Ligii Campionilor va fi îngreunat din cauza unui traseu infernal. Perspectiva pierderii milioanelor UEFA l-a scos din sărite pe latifundiarul din Pipera.

Steaua a fost învinsă de Astra la capătul unui meci pe care „Adevărul“ vi l-a oferit aici. Imediat după terminarea jocului, Gigi Becali s-a dezlănţuit, potrivit Digi Sport.

„Până acum eram tânăr, îmi plăcea celebritatea, acum nu mă mai interesează. Sunt dezamăgit de rezultat şi de joc, nu mai sunt idiot! În fiecare lună, câte 500.000 de euro scot din buzunar. Să pierd meciuri cum am pierdut azi, înseamnă că n-avem valoare şi dacă nu avem valoare, pentru ce? Cea mai mare supărare mi-a produs-o cine mi-a pierdut meciul: Varela! Eu i-am zis înainte de meci lui Reghe să nu joace cu Varela că se crede prea mare fotbalist şi joacă în talente. I-am zis să joace cu Tamaş şi uite că au fost două lovituri clare de la 11 metri date de Varela!“, şi-a început Becali discursul.

E ferm: „N-avem valoare“

Patronul Stelei a făcut o plecăciune şi în faţa Astrei, formaţie pe care a ironizat-o în mai multe rânduri.

„Cer iertare la ora asta Astrei că am crezut că n-au valoare, dar m-am înşelat. Au demonstrat că ei sunt mai valoroşi decât noi, cum a zis Şumudică. Ne-au bătut şi au demonstrat că sunt mai buni decât noi. Trebuie să câştigăm noi tot şi ei să se încurce. De când am văzut meciul cu Liverpool (n.r. - revenirea cu Borussia Dortmund, 4-3 de la 1-3) cred orice. Dar problema e că nu avem valoare. Poate că tactica a fost greşită, n-am înţeles nimic, n-am pasat nimic, Stanciu nu a jucat nimic“, a încheiat Becali.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite