Cristian Manea şi-a anunţat obiectivul pe anul 2016: “Muncesc zi de zi pentru a ajunge la Campionatul European”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Manea, în duel cu Florin Cernat
Cristian Manea, în duel cu Florin Cernat

Fundaşul dreapta al echipei belgiene Mouscron-Peruweltz, Cristian Manea, a declarat că munceşte zi de zi pentru a ajunge în lotul naţionalei României la turneul final al Campionatului European din Franţa.

"Mă simt cel mai bine în poziţia de fundaş dreapta. Am avut noroc că la Viitorul a fost nevoie de mine pe acel post şi am putut creşte în joc. La Mouscron mai sunt încă trei fundaşi dreapta în lot, dar am muncit mult să ajung aici, să fiu titular. Şi muncesc zi de zi, pentru a ajunge la Campionatul European. Simt că pot face faţă la acel nivel. Pentru asta merg la sală, mă antrenez la intensitate, mă odihnesc cât trebuie şi am grijă de alimentaţia mea", a spus Manea.

Fundaşul împrumutat de Chelsea Londra la Mouscron-Peruweltz a jucat toate minutele în înfrângerea de sâmbătă cu FC Bruges, scor 0-3: "Am primit două goluri din faze fixe, iar al treilea a venit pe contraatac, când noi forţam marcarea unui gol. Suntem îngrijoraţi de seria negativă, dar avem şi un program greu în această perioadă. Ne vom reveni şi vom lupta pentru a ajunge în play-off-ul locurilor 7-14. Mă simt din ce în ce mai bine în Belgia, am mai multă încredere în mine şi în jocul meu şi cred că pot ieşi mai mult în evidenţă".

Cristian Manea, în vârstă de 18 ani, a debutat la prima reprezentativă a României la 16 ani şi 10 luni, în meciul amical din 2014 cu Albania, scor 1-0, a relatat Mediafax. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite