Buzărnescu, victima unui arbitru inconştient: Ce s-a întâmplat cu câteva minute înaintea accidentării Mihaelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Buzărnescu (20 WTA) ar fi avut o şansă în plus să iasă fără probleme de pe teren în confruntarea cu Elina Svitolina (5 WTA), dacă arbitrul de scaun ar fi ţinut cont de o problemă reclamată de româncă.

Mihaela Buzărnescu aşteaptă, astăzi, verdictul medicilor după căzătura teribilă din timpul meciului pe care l-a jucat, marţi seara, în turul II la Rogers Cup.

Vestea bună e că, aproape sigur, nu vorbim despre o fractură. „Miki“ ar fi suferit o entorsă, având şi ligamentele afectate la glezna dreaptă. Ceea ce înseamnă că, aproape sigur, sezonul e încheiat pentru sportiva de 30 de ani.

Cu puţin noroc şi cu un arbitru responsabil, Buzărnescu ar fi putut evita această accidentare. Cu trei minute înainte de a cădea pe teren, în încercarea de a ajunge o minge, „Miki“ i-a atras atenţia arbitrului de scaun că terenul a devenit alunecos. După ce a inspectat zona, arbitrul a hotărât că totul e OK, în loc să ceară uscarea terenului cu un prosop, aşa cum se obişnuieşte.

După trei minute, Buzărnescu a alunecat şi a început să plângă în hohote, sub privirile îngrozite ale celor din jur.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite