Brad Gilbert, „sedus“ de jocul primei semifinaliste de la Australian Open. „Sfertul debutantelor“, decis cu 2-0

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanca Sofia Kenin este prima semifinalistă a turneului de la Australian Open, după o victorie 6-4, 6-4 în faţa lui Ons Jabeur (Tunisia). Cele două sportive, ambele aflate în premieră într-un sfert de finală la un Grand Slam, au oferit un meci agreabil, chiar dacă, inevitabil, partida lor a fost percepută drept un act de deschidere pentru derby-ul dintre liderul mondial Ashleigh Barty şi dubla campioană de la Wimbledon, Petra Kvitova.

Pentru al doilea an consecutiv, Australian Open este scena afirmării pentru o sportivă americană pornită ca outsider, Sofia Kenin călcându-i pe urme lui Danielle Collins, cea care începea ediţia 2019 a turneului de la Melbourne fără meci câştigat la Grand Slam-uri şi o termina cu o primă semifinală a carierei la acest nivel.

Sofia Kenin, locul 15 în clasamentul mondial, l-a impresionat chiar şi pe cunoscutul autor al cărţii „Winning Ugly“ - Brad Gilbert cu evoluţia din primul set. Americanca în vârstă de 21 de ani, ajunsă în sferturi pe un culoar avantajos (având cel mai accesibil drum dintre cele opt jucătoare calificate în această fază a competiţiei, prin prisma mediei poziţiilor adversarelor în clasamentul mondial) şi-a arătat mai puţin emoţiile în evoluţie la debut de partidă. Kenin a obţinut un prim break la zero la scorul de 1-1, profitând de un game slab al tunisienei. Jucătoarea mai agresivă, dar şi cu procentaj de reuşită mai scăzut, Jabeur a fost răsplătită pentru curajul său, egalând la 3, pedepsind o scădere vizibilă a calităţii serviciului lui Kenin: în primele şase game-uri, tunisiana trimisese deja opt lovituri câştigătoare - faţă de una a americancei, însă punctase şi de nouă ori în rubrica de greşeli neforţate a statisticii - adversara sa având tot un unu în dreptul său.

Kenin a răspuns cu rebreak, fiind extrem de eficientă la retur pe serviciul secund al adversarei sale (în întreg setul, Jabeur nu şi-a adjudecat decât 4 din 12 puncte pe mingea a doua). Aspectul setului s-a schimbat brusc, la 4-3 pentru americancă: de la game-uri scurte (o singură trecere pe la egalitate în şapte game-uri), s-a trecut la jocuri mult mai disputate, în care, pe rând, ambele jucătoare au avut şanse. Kenin a ieşit pe plus, salvând în primă instanţă două mingi de break ale adversarei în game-ul care a dus-o la 5-3 şi o lungime de 1-0 la seturi. A părut că este ajunsă din urmă de emoţii chiar înainte de finiş, irosind două mingi de set la retur, apoi alte trei pe lansare la 5-4 şi, după ce condusese cu 40-15 pe serviciu, i-a oferit adversarei sale, extrem de creative, minge de break. Kenin a forţat la minge de set, a ratat, şi s-a clătinat în faţa unei jucătoare cu soluţii variate şi ruperi de ritm delicioase în arsenal, a fost aproape de o criză de nervi când, rămasă fără posibilitatea de a mai cere verficarea  video a loviturii, s-a simţit nedreptăţită de arbitri, însă s-a regrupat din nou, şi-a oferit o a şasea minge de set cu o combinaţie excelentă - scurtă, urmată de lob - şi a închis manşa la 45 de minute de la primul serviciu, după o eroare a lui Ons Jabeur (ajunsă la finişul actului cu 17 „winners“ şi 18 „unforced errors“, faţă de un mult mai curat raport 8-5 al americancei).

Într-un set secund extrem de disputat s-a mers cap la cap până la 3-3. Sofia Kenin a ratat o primă minge de break în game-ul cu numărul cinci, însă Ons Jabeur a plătit scump pentru cele trei „break point“-uri irosite în al şaselea, cedându-şi lansarea în rău-famatul game şapte, deşi în primă instanţă revenise de la 0-40, lovind curajos. Atacul său, pe a cincea minge de break avută de Kenin în set, a depăşit suprafaţa de joc, iar Sofia Kenin s-a apropiat la un game de victorie, confirmând pe lansare cu un game-bliţ, încheiat la zero.

Sofia Kenin a pus punct partidei după o oră şi 32 de minute, desăvârşindu-şi prestaţia solidă cu o tură apăsată de serviciu (în ciuda dublei greşeli din deschidere).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite