Zile libere în 2021. Românii vor avea libere 15 zile, şapte dintre acestea fiind în timpul săptămânii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: 123 RF
FOTO: 123 RF

Românii vor avea 15 zile libere legale, 7 dintre acestea fiind în timpul săptămânii, pe parcursul anului 2021. Lunile ianuarie, mai şi decembrie au fiecare câte trei zile libere.

Calendarul zilelor libere legale în 2021:

  • 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) - vineri şi sâmbătă; 
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) - duminică;
  • 30 aprilie (Vinerea Mare);
  • 1 mai (Ziua Muncii) - sâmbătă;
  • 2 - 3 mai (prima şi a doua zi de Paşti) - duminică şi luni;
  • 1 iunie (Ziua Copilului) - marţi;
  • 20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) - duminică şi luni; 
  • 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) - duminică;
  • 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) - marţi; 
  • 1 decembrie (Ziua Naţională a României) - miercuri;
  • 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) - sâmbătă şi duminică.

De altfel, conform Codului Muncii, pentru salariatii care aparţin de un cult religios legal, creştin, zilele libere pentru Vinerea Mare - ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult.

Totodată salariaţii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare - ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima si a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creştin, de care aparţin, cât şi pentru alt cult creştin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator. 

Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă şi/ sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate, porevede Codul Muncii. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite