Venea Băsescu pe Siret…

Că şeful statului se răsteşte din ce în ce mai nervos la cei care-l trag de mânecă, fie sindicalişti, fie sinistraţi, nu-i o noutate.

Ştiţi care e marea problemă? Că avem apă la gură şi facem politică! Ideea nu-mi aparţine, mă simt dator să precizez, ea vine de la însuşi întâiul om al statului, Traian Băsescu. A enunţat-o într-una dintre recentele sale peregrinări prin localităţile lovite de inundaţii. Mai precis, în Săuceşti, comună din judeţul Bacău, unde ploile au umflat Siretul până l-au scos din matcă şi l-au revărsat în gospodăriile oamenilor.

Evenimentul a captat imediat atenţia publicului, ca orice tragedie aducătoare de rating, astfel că preşedintele şi premierul nu puteau lipsi de la telejurnalele saturate de reportaje despre sinistraţi. Drept urmare, şi-au pus cizmele de cauciuc, s-au înconjurat de sepepişti şi au plecat să viziteze aşezările peste care s-au prăvălit stihiile cerului. Care cu elicopterul, care cu şalupa, care cu gipanul, după rang şi posibilităţi.

Deşi a folosit persoana întâi plural, nu cred că dl Băsescu se referea la sine sau la colegii de guvernare în momentul enunţului de mai sus. De fapt, am impresia că nu se gândea nici la figuranţii care fac opoziţie vocală în parlament. Dacă ar fi fost aşa, puteam trage măcar concluzia că dânsul e primul demnitar care se trezeşte la realitate, capabil să se arate cu degetul în oglindă, spunând: iată, ne ţinem de vorbe, în loc să trecem la fapte! Şi n-ar fi greşit, căci asta se întâmplă dintotdeauna în România.

Ce-i drept, sinceritatea ­n-are putinţa să oprească puhoaiele, să astupe digurile, să facă minuni. Oricât de dezarmantă ar fi ea. Dar un politician care spune lucrurilor pe nume are mai multe şanse să-şi apropie poporul. Căci poporului, o ştim din „Titanic Vals", îi plac politicienii sinceri până la măduva oaselor. Ne-a demonstrat-o şi dl Băsescu, în 2004, prin faimoasa frază cu care şi-a pus la podea contracandidatul: „Mă, ce blestem o fi pe poporu' ăsta de-a ajuns, până la urmă, să aleagă între doi foşti comunişti?"

Preşedintele nu mai este însă la primele alegeri, nu mai are nevoie să câştige simpatia maselor. Din simplul motiv că nu mai candidează. Aşa ­că-şi poate permite să-i ia la rost nu pe cei care ar fi trebuit să se ocupe de îndiguiri, de la ministru şi prefect până la muncitorul de la îmbunătăţiri funciare, ci pe amărăştenii cărora apele le-au luat casele, animalele sau bruma de agoniseală. Şi dă-i, şi luptă, că ei sunt de vină pentru nenorocirea care s-a abătut asupra lor. Başca ziarele şi televiziunile care atacă instituţiile şi administraţia!

Că şeful statului se răsteşte din ce în ce mai nervos la cei care-l trag de mânecă, fie sindicalişti, fie sinistraţi, nu-i o noutate. Şi nici că, în opinia dumisale, explicaţia pentru toate calamităţile, dezastrele şi ameninţările la adresa siguranţei naţionale nu constă în incompetenţa, iresponsabilitatea sau imoralitatea celor aflaţi la putere, ci în lipsa de obiectivitate a presei care-i critică. Singura ştire ar fi că dl Băsescu a uitat, într-un mandat şi ceva, să joace rolul „ce-i în guşă, şi-n căpuşă".