Vaccinarea anti-COVID-19 trece la medicii de familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinarea anti-COVID-19 va intra în programul naţional de imunizări Foto: Adevărul
Vaccinarea anti-COVID-19 va intra în programul naţional de imunizări Foto: Adevărul

Ministerul Sănătăţii anunţă că, în perioada următoare, imunizarea prin administrarea de ser anti-COVID-19 va fi integrată în Programul naţional de vaccinare, administrarea urmând să se facă prin cabinetele medicilor de familie.

„I-am informat pe toţi colegii că misiunea Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea se va încheia în săptămânile viitoare, iar mai departe vaccinarea anti-COVID-19 se va face în principal la cabinetele medicilor de familie. În calitate de preşedinte al CNCAV, le-am spus colegilor medici de familie că le apreciez munca extraordinară legată de vaccinarea anti-COVID-19, care a început în cabinetele lor pe 4 mai anul trecut şi a dus până acum la vaccinarea a peste 1,1 milioane de români. I-am asigurat de asemenea de sprijinul Ministerului Sănătăţii pentru ca vaccinarea să se desfăşoare în continuare aşa cum trebuie“ a declarat preşedinte CNCAV şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Andrei Baciu. 

Fără carantină în lipsa certificatului verde

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat că doreşte să facă câteva clarificări, după ridicarea restricţiilor privind starea de alertă. „În privinţa certificatului verde şi a altor condiţii de intrare în ţară care erau utilizate în contextul pandemiei de COVID-19, în urma hotărârii CNSU de marţi care ridica starea de carantină, pentru persoanele care nu prezentau certificatul verde sau teste negative la intrarea în ţară, ca o consecinţă a acestei hotărâri, nicio persoană care va pătrunde pe teritoriul României fără să aibă certificat verde sau un astfel de test nu va avea nevoie de carantină. Ca atare, rămâne util ca document pe care cetăţenii români îl pot utiliza călătorind în alte ţări care au menţinut această formulă“, a spus Cărbunaru. 

El a mai spus că toate certificatele verzi eliberate de autorităţile române până în prezent rămân valabile până la finalul acestui an. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite