Vă place Băsescu?

Alegem ca să fim reprezentaţi: în Parlament, Guvern, Preşedinţie, instituţii interne şi internaţionale.

Aleşii fiecăruia dintre noi sunt mesagerii unei viziuni ideale asupra existenţei în care sperăm să ne regăsim. Alegem, în fond, modele care socotim că au puterea de a da formă materială speranţelor noastre. Revin asupra unui subiect atins şi în alte analize. Mi l-am asumat pe Traian Băsescu în 2009 ca preşedinte ales, respectând astfel nu doar o majoritate difuză, ci şi, în plan personal, pledoariile unor onorabili intelectuali publici care au pariat vehement pe actualul şef al statului. Am aşteptat discret să văd de ce m-am înşelat în privinţa dlui Băsescu. Mi-aş fi dorit ca, scos din priza tensiunilor electorale, dl Băsescu să ni se înfăţişeze ca un președinte mai relaxat, mai atent la aria de acoperire a proiectelor sale şi lucrând mai grijuliu la imaginea sa de model îndeosebi pentru o tinerime cam zurbagie. Aş fi fost satisfăcut dacă măcar mi-aş fi găsit preşedintele angajat în mize demne de un şef al statului. Or, dl Băsescu este în continuare atras de mahalaua jocului politic, de zone publice unde insultă şi se ia la harţă în limbaj grosier sau chiar obscen. Mi-e jenă că preşedintele este inapt să poarte un dialog cu o minimală tentă culturală. Chiar nu se poate abţine, vară după vară, să ia masa la „Cireșica", în văzul lumii, fredonând şlagăre şi expunându-se unor previzibile scandaluri? Având sau nu dreptatea de partea sa, Traian Băsescu e constant detectabil în medii legate de consumul de alcool, bătăi, injurii stradale. Ce caută acolo? De ce suntem obligaţi să asistăm cum dl Băsescu transferă în spaţiul public secvenţe şi ipostaze ce ar trebui să privească strict intimitatea vieţii sale private? Ar trebui să zâmbim aflând că şeful statului indică vectorii politicii noastre externe prin pornografica metaforă a „licuriciului"? „Modelul" Băsescu m-a uluit nu demult, când preşedintele vizita o regiune lovită de inundaţii. Fireşte că dl Băsescu trebuia să-şi adapteze vestimentaţia situaţiei de pe teren. Pentru mine n-a fost însă defel un detaliu vizionând un preşedinte ce arăta jalnic, într-un trening multisecular şi discutând ca pe maidan cu oamenii locului. Am închis ruşinat televizorul. Nu înainte să asist cum, răsărită dintre crăci şi aluviuni, o gardă i-a prezentat preşedintelui onorul. M-am simţit umilit nu din cauza dlui Băsescu, ci a drapelului. Prea mă trimitea la simboluri de care preşedintele îşi ştergea cizmoacele pline de noroi.