Motto: «Sunt mulţi care, ajunşi la un vârf de munte, au ameţeli şi cad; iertaţi-i pe parveniţi»(Octavian Goga)/«Fiecare popor are guvernul pe care-l merită» (Josepf de Maistre)
Şi în timp ce preşedintele ţării şi primul ministru se
luptă fiecare pentru scaunul de rinocer, eu mă intreb care sunt priorităţile
lor reale pentru ţara asta?
Pe mine mă preocupă să ştiu în primul rând, pentru că tot
am făcut alegeri şi vrem o schimbare de atitudine, ce s-a întâmplat cu
miliardele de euro rezultaţi în urma reducerilor salariale, a pensiilor, a reducerilor
tuturor indemnizaţiilor, reducerilor de personal şi asa mai departe? S-a
intamplat cu zece ani in urma. A meritat să se sacrifice poporul ăsta umilit?
Ce s-a întâmplat aşadar cu banii? Au fost investiţi? Au fost furaţi? Şi apoi cine
a încasat dobânda de pe urma acestei sume uriaşe de bani luată din buzunarele
noastre? Nimeni din cei in drept şi dintre cei noi aleşi nu aduc vorba de
rezultatul final al sacrificiilor dureroase făcute de poporul acesta parcă
blestemat să fie jefuit cu fiecare generaţie. Nimeni nu mai discută despre
aceşti bani şi ce s-a făcut cu ei. Însă, preşedintele ţării şi primul ministru
îşi dispută scaunul de rinocer.
Faptul că România se împrumută din nou la FMI răspunsul
este previzibil. Hoţii prosperă iar proştii plătesc. În aceste condiţii
pluralismul politic se goleşte de sens.
Mai există pluralism politic cu adevărat? Opriţi-vă dragi
cititori preţ de o clipă din tumultul acestei vieţi cu necazuri recurente şi
priviţi sus, acolo, unde se află culoarele puterii. Veţi descoperi mii de vase
comunicante ale unui uriaş partid. Şi ce vedem? Vedem mişcări de du-te vino,
necontenite, pentru păstrarea puterii: pdl-eii trecând la pnl-ei, unpr-eii
devenind psd-ei, strângeri de mână pentru viitoare complicităţi şi cumetrii. Şi
în acest uriaş lanţ trofic al vieţii politice transpartinice, poporul român nu
are loc, el aparţine unui alt lanţ biologic, inferior, bun numai de exploatat şi
distrus.
Apar o serie întreagă informaţii în legătură cu fraude
uriaşe şi bănci devalizate. Cine plăteşte? Vinovaţii sunt descoperiţi,
învinuiţi, şi cine plăteşte? Când vine scadenţa facturii auzim de fiecare dată
sintagma «se va recupera de la bugetul de stat». Adică tot noi.
Deasupra României se tot umflă gogoaşa politică deoarece
românul obişnuit nu mai crede în pluralismul politic o iotă iar încrederea în
clasa politică a fost înlocuită de foarte multă vreme cu silă şi disperare. Din
acest amestec de negativ preaplin se vor naşte furia şi dorinţa de revanşă. Şi
atunci vom putea vorbi cu adevărat de revoluţie. Atunci când vechii comunişti,
de la activişti la culturnicii de partid vor fi definitiv înlăturaţi din viaţa
publică şi din viaţa politică.
Românul obişnuit nu mai poate fi amăgit. El ştie că
pentru o pîine furată face ani de puşcărie pe când devalizatorul, mafiotul
politic, cu zeci de milioane de euro în conturi, deşi dovedit cu furtul sau
crima, nu păţeşte nimic. Şi iată-l iar, ales primar, consilier, parlamentar şi
tot aşa cu această menajerie de maimuţoi sterili, care privesc fără să se oprească
din jocul partinic al puterii, cum primul ministru şi preşedintele ţării îşi dispută
scaunul de rinocer al unei jungle care atomizează o ţară întreagă.