Trista poveste a Stelei şi a arbitrului fără suflet

Una dintre poveştile minunate ale lui Gabriel Garcia Marquez (nu şi cea mai bună dintre ele, dar tot minunată rămâne) poartă un titlu aproape imposibil: „Incredibila si trista poveste a candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet“.

Este una dintre acele cărţi pe care le citeşti cu nesaţ, dar cărora nu reuşeşti să le reţii titlul, fenomen singular pentru cel ce ne-a dăruit „Un veac de singurătate", „Generalul în labirintul său", „Toamna patriarhului", „Dragostea în vremea holerei" sau „Cronica unei morţi anunţate".

De joi seară, de când comentatorii Pro TV se descalificau în direct făcându-l pe arbitrul polonez Marcin Borski „hoţ", „nemernic" şi „criminal", am găsit titlul potrivit pentru cronica unei ratări anunţate: „Incredibila şi trista poveste a candidei Steaua şi a arbitrului fără suflet".

Ziarele şi televiziunile de sport au preluat nerozia şi au transformat-o într-un delir patriotard. Am asistat la o dezlănţuire de populism ieftin şi de frustrări magistrale. Condeieri reputaţi şi-au înmuiat peniţa în cerneala gazetăriei de tarabă, doar-doar s-or pune bine cu marele popor stelist, cel aducător de tiraj şi de audienţă. A funcţionat perfect reţeta telenovelelor: plângi alături de publicul plătitor, chiar dacă lacrimile tale sunt false, iar sângele ce-ţi curge din rană este un amestec de magiun cu suc de roşii.

Incredibil, dar toţi patrioţii de carton au primit o lecţie de raţiune de la cel care, de obicei, este întruchiparea iraţionalului în fotbal: Gigi Becali. Acesta a spus, corect şi realist: „Eu nu dau vina pe arbitru. Dau vina pe ghinion". Şi are dreptate, la fel ca mereu echilibratul Emeric Ienei: „M-a supărat mai mult gestul nesportiv al lui Kapetanos decât prestaţia arbitrului".

În fapt, lucrurile sunt cum nu se poate mai clare. În minutul 90, arbitrul Marcin Borski (care nu este un sfânt, dar asta-i altă problemă şi nu are legătură cu meciul din Ghencea) a dictat patru minute de prelungire, perfect justificate după întâmplările din repriza a doua. Apoi, portarul Stelei a stat întins pe jos exact două minute şi 38 de secunde, iar antrenorul Lăcătuş a mai făcut o schimbare. Cutuma este ca orice schimbare să fie considerată întrerupere a jocului şi să fie urmată de o prelungire cu 30 de secunde.

Aşadar, în prelungiri, întreruperea totală a fost de trei minute şi opt secunde. Asta înseamnă că finalul meciului trebuia fluierat în minutul 97 şi opt secunde. Iar Napoli a egalat în minutul 96 şi 58 de secunde. Perfect regulamentar!

Oricât de stelist ai fi, oricât de român ai fi, oricât de pătimaş ai fi, trebuie să ai puterea de a despărţi adevărul de minciună, furtul de corectitudine, paranoia de raţiune. Nu de alta, dar mania persecuţiei aduce doar frustrare şi dezlănţuiri sălbatice, niciodată înţelepciune.