Proiect. Obţinerea permiselor de conducere, condiţionată de absolvirea unor cursuri practice de prim ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursul de prim ajutor ar putea deveni obligatoriu pentru promovarea examenului FOTO Adevărul
Cursul de prim ajutor ar putea deveni obligatoriu pentru promovarea examenului FOTO Adevărul

Persoanele care vor să obţină permisul de şoferi ar putea fi nevoite să mai susţină un curs pentru a pune mâna pe document. Este vorba despre un curs de prim ajutor în trafic. Asta în condiţiile în care accidentele rutiere s-au înmulţit şi se soldează cu tot mai multe victime.

Iniţiativa, care se află pe masa Senatului, aparţine unui grup de 31 de parlamentari, potrivit cărora, printr-o astfel de măsură, ţara noastră s-ar alinia cu alte state europene care au introdus o asemenea examinare. 

Specialiştii susţin că măsura ar fi de bun augur pentru că i-ar responsabiliza mai mult pe şoferi, până ce echipele de salvatori ar ajunge la locul producerii unui accident. În schimb, ceea ce ar putea pune probleme ar fi modul de implementare, spune medicul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. 

„Este obligatoriu ca şcolile de şoferi sau cei care ţin aceste cursuri să le ţină după un anumit standard, ceea ce nu este un lucru uşor. Trebuie să ne asigurăm că şoferii învaţă oriunde în ţară aceleaşi noţiuni şi că acestea sunt corecte. Dacă forţăm apariţia unor astfel de cursuri practice şi ne trezim că nu are cine să le ţină sau că ele se ţin după materiale învechite, riscăm să facem mai mult rău decât bine”, a explicat, pentru „Adevărul”, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI). 

Instructor: „Orice conducător e obligat să intervină”

În prezent, în şcolile de şoferi se fac două ore de legislaţie prin care se doreşte fixarea unor noţiuni de prim ajutor, ceea ce nu este suficient, având în vedere riscurile la care se supun viitorii şoferi odată ce urcă la volan. 

„Este binevenită o astfel de probă. Din punctul meu de vedere, nu ar reprezenta o piedică pentru viitorii şoferi, ci ar fi un lucru bun, care i-ar responsabiliza mai mult. Asta pentru că e posibil ca inclusiv ei, aflaţi în situaţii delicate, să fie puşi în situaţia de a acorda primul ajutor pasagerilor din maşină. Prin lege, orice conducător auto e obligat ca atunci când întâmpină o situaţie critică, respectiv e implicat într-un accident, să oprească şi să intervină: să izoleze zona, să vină cu stingător, să acorde primul ajutor victimelor”, a declarat şi Aurel Moraru, instructor auto în Capitală. 

În opinia acestuia, pentru şcolile de şoferi un astfel de curs ar necesita un minimum de dotare materială şi o colaborare cu specialiştii în medicină de urgenţă. „Un modul de prim ajutor ar fi util pentru toţi participanţii la trafic”, apreciază şi Ionel Simionca, psiholog specializat în psihologia traficului. 

„Noi cerem un minim de şase ore de conduită preventivă şi nu de conducere preventivă, astfel încât viitorii şoferi să înveţe tot ce înseamnă asumare de riscuri, viteză, consecinţe, atunci când urcă la volan. Mă îndoiesc că într-un moment de panică un astfel de modul te poate face să intervii, asta în condiţiile în care accidentele sunt din ce în ce mai grave. Din păcate, constatăm că mai nou pe şoferii care asistă la un accident îi interesează mai mult imortalizarea video”, a conchis Simionca.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite