VIDEO O republică cancanieră şi obsesiile ei prezidenţiale

România a ajuns o maşină de spălat creiere la dispoziţia televiziunilor ataşate centrelor de putere. Care ne îndeasă pe gâtul minţii „carnea stricată“ a mai multor pasiuni publice năvălite din imaginarul soldaţilor în permisie şi al fetelor care vor să se facă „ceva“ pe sau din sticlă.

Când nu divorţează suleymana mallurilor, Bianca Drăguşanu, sau când nu se mărită vreun produs proteve, gen Iulia Vântur, când nu ne cad avioane printre munţii de bani aruncaţi pe salariile securiştilor din sistemul de informaţii sau când nu ne bate la cap televiziunea lui Ghiţă cu asesoftul de graţiere al celui mai deţinut machidon, în partea rămasă a prostului gust din telementalul colectiv românesc se bat piraţii politici pentru putere şi bani. Şi Antena 3 cu toată lumea pentru viaţa, opera şi spatele celui mai vânat securist de rit vechi din spaţiul public.

În ţara cu cele mai proaste statistici din Europa, agenda publică reală aproape că nu există. În ordine politică, spaţiul public este devastat de o fanariotă şi caraghioasă obsesie pentru scaunul prezidenţial.

Pentru politicienii lui alibaba şi cei patruzeci de hoţi, alias *toatăclasapolitică*, pentru serviciile secrete cele mai voluminoase şi mai puţin controlate din lumea europeană, cât şi pentru video presa de sistem, preocuparea maladivă pentru scaunul lui Băsescu a ajuns distructivă pentru orice proiect de ţară. Totul se învârte în sorbul mirajului scaunului prezidenţial. Nu numai dihonia naţională din ultimii şapte ani, dar şi majoritatea mişcărilor politice sau a samavolniciilor legislative electorale au la bază pohta pentru tronul ţării.

Ruperea USLeului; fuga din serai a lui Tăriceanu; mişcările de jucător de poker ale lui Antonescu care, sub imperiul obsesiei de a ajunge „acolo“, şi-a exterminat partidul şi alianţele; protecţia incredibilă în faţa legii a „popularului“ catindat de rezerva Oprescu; apariţia partidului de alcov PMP; modificările constituţionale şi chiar procentele în plus din halca Portului Constanţa acordate Primăriei lui Mazăre sunt câteva mici exemple din harta mişcărilor electorale din jurul „scaunului” şi mai deloc din jurul cetăţăeanului sleit de criza economică şi nefericirea de a avea un stat atât de ineficient şi de corupt.

Traian Băsescu, zis şi „Cucul de la şi jumătate", a reuşit să bage totul în vertijul erotologic al celui mai puternic decident.

Liviu Mihaiu: Este presa o armă de exterminare sau de informare în masă?

Există iluzia halucinogenă cum că norocosul de la 49 +1 ce va ocupa jiltul din Palatul Regal ia totul! Justiţia, Serviciile, bunăvoinţa presei sistemice şi toate elenele politicii vor fi pe masa şi sub masa Preşedintelui. Fals! Preşedintele Băsescu a fost un jucător de neegalat pentru că făcea deja parte din „echipa" cu care urma să-şi joace cei 10 ani de mandat suprem în stat. Astăzi, acest model al apartenenţei la sistem ca mod de reuşită şi de selecţie în sectorul public este generalizat. Eşti de la partid sau securitate ai mai mari şanse să avansezi decât dacă nu...

Emil Constantinescu, cel mai democrat preşedinte al României, a fost contra exemplul perfect, fiind spectatorul şi victima Sistemului care compune şi descompune în funcţie de entropiile lui genitale.

Amintesc de eşecul descretizării „dosarului Dunărea" început cu curaj revoluţionar de Preşedintele Constantinescu şi fostul sef al SIE, Cătălin Harnagea, şi înţepenit în proiect din motive de siguranţă naţională şi personală a establishmentului securistic. Dosar pe care nici atotputernicul Băsescu nu a putut să-l facă public, deşi a ameninţat în stilu-i binecunoscut al celui mai cacealmist dintre preţedinţi.

Bătălia machoistică a celor mai bine plasaţi în increderea hipnotizată a românului consumator de aproape patru ore de manipulare teve ignoră idiotic căderea în păcat al ultimul loc în aprozarul bunăstării şi fericirii europene. Televiziunile noastre de luptă corp la corp politic nu alocă mai mult de o ediţie de ştiri unui dezastru naţional şi educaţional în care mai mult de jumătate din elevi şi studenţi sunt analfabeţi (chestiune de siguranţă naţională).

Nu are nici o importanţă că românul consumă mai puţină mâncare şi îmbrăcăminte decât bulgarul şi ucraineanul şi că este în pragul unei revolte a intregului corp social. Se trece demagogic peste faptul că clasa mijlocie dispare în „triunghiul facturilor" şi al insolvenţelor transformând România într-o distopie corporatistă. Nu se preocupă nimeni dintre politicienii de la putere de dezastrul şi jaful din pădurile şi parcurile ţării. Poţi deduce numai din câteva ziare financiare că suntem cel mai antinaţional stat în ceea ce priveşte protejarea intereselor producătorilor români.

Nici o mahalagioaică teve nu va vorbi despre tragedia celui mai mare „brain drain" din istoria ţării. Mai poţi agată doar pe coloana unui ziar premium faptul că avem cel mai mic consum cultural din Europa şi că în câţiva ani România va deveni nefrecventabilă de-atâta mitocănie şi prost gust. Nu mai contează ce respiră şi ce mănâncă cetăţeanul. Universul politic şi mediatic românesc se-nvârte în jurul soarelui celui mai puternic om din vârful gramezii. Avem tandemuri tunate: Boc-Băsescu cu P(I)MP ul Elenelor în coadă, Antonescu cu Johannis,  Ponta şi Oprescu/Tăriceanu. Şi toţi se ceartă ca chiorii. Până şi nevestele lui Antonescu şi Ponta s-ar fi certat pe culoarele avioanelor europene din motive de haram politic.

Toate astea mă duc cu gândul la Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei, care, ofertat de către Înalta Poartă şi Imperiul austro-ungar să întemeieze o dinastie românescă în fruntea ţărilor româneşti, a refuzat patriotic oferta de nerefuzat pe motiv că numai un domn strein ar mai putea să iasă din şarabanda intrigilor şi luptelor pentru putere. Şi aşa a şi fost. Ce se-ntâmplă astăzi pentru tronul prezidenţtial este leit şi recurant acelaşi rahat politic bizantin dinaintea venirii unui domnitor nepământean. Încă un motiv din logica istorică românească să vreau Monarhie pentru România. Ar scăpa mai ieftin.