Din câte înţelesesem, guvernul tehnocrat era şi tranzitoriu, adică îşi propusese doar să gestioneze problemele curente ale ţării circa un an, până la alegerile parlamentare, în urma cărora va rezulta un guvern care să reflecte cu mult mai multă acurateţe voinţa electoratului.

Iată că acum, când mai sunt vreo 5 luni până la alegeri, guvernul îşi propune să rezolve  o altă problemă care frământă orice republică, respectiv problema bunei funcţionări a unei case regale în interiorul republicii.

Mai demult, un vechi liberal propusese ca fostul rege să candideze la preşedinţia ţării.

Iată că acum un vechi pesedist, exprimând probabil nestinsa flacără a monarhiei din sufletul teleormănenilor iliescieni, consideră că e musai ca statul să dea o lege specială prin care republica să coexiste cu şi să subvenţioneze monarhia.

Ca să n-o mai lungim, zilele astea, guvernul a adoptat, cu un gest aproape regal, un proiect de lege prin care Casa Regală a României este declarată „persoană juridică de utilitate publică”, iar statul se obligă să-l recunoască oficial pe şeful casei regale (oricare va fi el) şi să subvenţioneze mare parte din funcţionarea şi activitatea casei regale.

Cu tot regretul pentru posibila desacralizare, dar sintagma „persoană juridică de utilitate publică” se întâlneşte în legislaţia oengistă, adică în Ordonanţa Guvernului (OG) nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.

Pe scurt, OG nr. 26/2000 prevede că asociaţiile şi fundaţiile (oengeurile) care sunt mai harnice şi mai importante decât restul pot fi declarate „persoane juridice de utilitate publică”. Dar, legea prevede că aceste oengeuri trebuie să fi existat şi funcţionat ca persoană juridică cel puţin cu 3 ani înainte de a fi promovate în categoria celor  „de utilitate publică”. Plus ca statutul de „utilitate publică” este acordat prin hotărâre de guvern, nu printr-o lege special dedicată. Şi alte alea...

Ideea e că oengeurile sunt cele cărora li se acordă distincţia de „persoană juridică de utilitate publică”. De exemplu, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România –AGVPS, Uniunea Teatrală din România – UNITER etc.etc. 

Să revenim la casa regală. Aceasta va deveni persoană juridică abia prin legea propusă acum de Guvern. Până acum, casa regală nu exista ca persoană juridică, cel puţin aşa se susţine în expunerea de motive care însoţeşte şi justifică proiectul de lege. Denumirea noii persoane juridice va fi Casa Regală a României şi, având în vedere că i se va acorda statutul de utilitate publică, singura concluzie rezonabilă care se poate trage este că noua persoană juridică este oenge (nu că asta ar fi ceva rău).

Potrivit aceluiaşi proiect de lege, statul nostru cu sex din de în ce mai incert, care aduce  oarecum a republică, va finanţa, din ce adună ANAF-ul de la micii contribuabili (că de ăia mari şi de manelişti nu se atinge), următoarele:

1) chiria pe 99 de ani pentru imobilul „Palatul Elisabeta”, a cărui folosinţă a fost acordata de stat, gratuit, casei regale

2) indemnizaţia lunară a şefului casei regale, egală cu suma primită ca indemnizaţie de foştii şefi de stat. Potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 406/2001, foştii şefi de stat primesc lunar 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu. Deocamdată, e vorba de 16.155 lei, adica atât cât înseamnă 75% din 21.540 lei, actuala indemnizaţie a preşedintelui ţării, aşa cum este prevăzută în anexă la OG nr. 14/2015)

3) cheltuielile de funcţionare curentă a casei regale (ce-o fi aia „funcţionare curentă” şi cât o costa, nimeni nu ştie şi nu se spune în proiect. Chiar „fără număr, fără număr”...?)

4) o parte din cheltuielile pentru derularea activităţilor publice, proiectelor şi programelor casei regale (nu se precizează cât de mare e partea, aşa ca, în practică, ea poate fi de la 1% la 99%).

5) cheltuielile pentru funcţionarea serviciului administrativ al casei regale, care va fi compus din maximum 20 de persoane (cât o costa funcţionarea acestui serviciu administrativ, nu se ştie şi nu se spune în proiect sau în expunerea de motive. Ce se ştie e ca sunt alte cheltuieli decât cele prevăzute „pentru funcţionarea curentă a casei regale”, care sunt menţionate separat în acest proiect de lege).

 

Pe lângă îngrijorările financiare, există şi, cel puţin, o îngrijorare de natură constituţională cu privire la acest proiect de lege. În art. 11 din proiect se prevede obligaţia parlamentului de a recunoaşte, printr-o declaraţie adoptată în şedinţa comună a celor două camere, pe şeful casei regale (oricine ar fi el). Pentru îndeplinirea acestei obligaţii este fixat şi un termen foarte scurt, de maximum 10 zile de la intrarea în vigoare a legii. De când o formă de guvernământ este obligată să recunoască şi, oarecum, să convieţuiască, cu o formă diferită de guvernământ, în condiţiile în care Constituţia interzice orice modificare, cât de mică, pe această temă?

Este de subliniat că proiectul, astfel cum este redactat art. 11, prevede obligaţia şi nu facultatea parlamentului de a-l recunoaşte pe şeful casei regale (oricine ar fi el). Textul prevede ca şeful casei regale „este recunoscut” prin declaraţia comună a celor două camere şi nu că acest şef este supus unei recunoaşteri sau aprobări ori confirmări a parlamentului. Textul, redactat imperativ, nu dă posibilitatea unui vot negativ în parlament, care nu va putea decât să ia act, în mod solemn şi cu aplauze, probabil, despre cine este şeful casei regale. Curat republică monarhică!

Chiar dacă nu ar fi prevăzută ca obligaţie, recunoaşterea de către parlament a şefului unui oenge de utilitate publică este, totuşi, o exagerare care poate lipsi.

Din câte ştiu, alţi şefi de oengeuri de utilitate publică nu au fost, până acum, aprobaţi/recunoscuţi de parlament.

P.S. Să fie de la prinţul Charles, să fie de la aerul de brusel, să fie de la căldura mare din perioada asta, mă tot întreb, dar încă nu pot să-mi răspund: cum de i-o fi apucat, simultan, monarhismul şi pe dl. Dragnea, şi pe nea' Guvernu’, cu tot cu liberali ?


Text de Dan Mihai

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.