Medicul Gabriel Diaconu: „Ruşine! Istoria nu va uita cum, la ceasul când aţi fi putut face un bine, i-aţi condamnat pe mulţi la moarte“
0Medicul psihiatru condamnă autorităţile care, nici în ultimul ceas, nu iau măsuri suficiente pentru stoparea răspândirii virusului.
Într-o postare pe Facebook, psihiatrul Gabriel Diaconu, care a militat pentru instituirea carantinei, spune că pare că mintea autorităţilor s-a scufundat în ceaţă:
Mai rămâne o lună până la alegerile parlamentare, Iar cifrele de astăzi sugerează o realitate sumbră: Nu că lucrurile sunt scăpate, oficial, din mână, Dar şi că mintea celor de la centru s-a scufundat în ceaţă, spaimă şi orbirea judecăţii. Îmi pare rău ca sunt contemporan cu astfel de oameni, îmi pare rău pentru că sincer cred că românii merită mai mult, mai bine de atât, Şi îmi pare rău de morţi, oameni al căror unic ghinion nu este că au luat un virus păcătos, Cât că au ajuns să îl ia în grădina perversă a politicienilor nedemni de povara funcţiei publice pe care o ocupă, reci, lipsiţi de umanitate, deposedaţi de omenie, dornici doar să îşi securizeze plapuma călduţă a unui nou mandat. Ruşine, domnule premier, Ruşine, domnule ministru al sănătăţii, Istoria nu va uita cum, la ceasul când aţi fi putut face un bine, i-aţi condamnat pe mulţi la moarte“. Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, joi, la 276.802 cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 9.714 de noi îmbolnăviri din 37.685 de teste efectuate. În acelaşi timp sunt înregistrate 7.540 de decese, din care 121 în ultimele 24 de ore. Numărul pacienţilor internaţi la Terapie intensivă a ajuns la 1014.
Vă mai recomandăm: