Maglavitul după Petrache Lupu

Maglavitul după Petrache Lupu

Mănăstirea de la Maglavit, ctitorită de Petrache Lupu şi terminată de Gigi Becali

Sătenii din Maglavit cred şi azi cu tărie că minunile făcute de cioban în perioada 1935-1938 au fost reale. Fiul şi nepotul lui Petrache Lupu susţin că bătrânul le-a spus înainte de-a muri că va veni sfârşitul lumii după anul 2000.

Ştiri pe aceeaşi temă

Salcia făcătoare de minuni s-a uscat demult. Seva ei, care acum 75 de ani făcea ca orbii să-şi recapete vederea, abia mai are putere să înverzească primăvara câteva rămurele. Fântâna cu apă sfinţită săpată de Petrache Lupu nu mai vindecă niciun beteşug. Poiana, ce altădată gemea de lume, e acum paradisul ciorilor.

Petrache Lupu a murit fără să apuce să spună „vorba cea mare". Maglavitul şi-a pierdut aura. E azi o comună banală din Oltenia, unde locuitorii vorbesc despre „Sfânt" cu aerul neutru cu care ar putea povesti despre Păcală, Tândală ori Dănilă Prepeleac. Situat la patru kilometri de Dunăre, cu un teren nisipos, bun mai mult pentru vii şi răsaduri de roşii, Maglavitul n-a fost niciodată o localitate prosperă.

Exceptând acei ani dintre cele două războaiemondiale, când lumea curgea gârlă să vadă „minunea de la Maglavit", ani care au făcut să înflorească negoţul în zonă, oamenii locului au trăit exclusiv din creşterea animalelor şi din agricultură.

Aşa trăiesc şi astăzi, fără prea mari perspective, fiindcă au şi ghinionul de-a fi aşezaţi lângă un oraş (Calafat) mort la rândul său din punct de vedere economic. Nu pot lucra în altă parte, decât pe lângă bătătură. De-aia, iarna, când nu e de lucru pe câmp, pe la ora 10 dimineaţa, bărbaţii satului stau ciorchine în faţa cârciumilor, iar femeile trebăluiesc prin curţi.

Majoritatea caselor sunt mici, făcute din chirpici, fără prea mare confort. Însă, chiar dacă abia are ce pune pe masă, olteanul din Maglavit rămâne vesel şi optimist, vorbind despre Petrache Lupu ca despre singurul eveniment major răsărit în oceanul de banalitate de aici.

Nicu, nepotul lui Petrache Lupu

Petrache Lupu şi fiul său, Mihai Foto: Arhivă personală


Nea Nicu (60 de ani) stă pe uliţa care poartă numele bunicului său: strada Petrache Lupu. Casa în care locuieşte împreună cu mama sa Elena Lupu este şi casa în care a trăit şi-a murit Petrache Lupu. Cocioabă în care s-a născut „Sfântul" a fost demult dărâmată, pe locul ei înălţându-se cea de azi, refăcută în mai multe etape. Este din chirpici, joasă şi în stil vagon.

La ora 10.30 dimineaţa, nea Nicu sta în pat, la picioare cu căţeluşa Dolly şi berea ascunsă după televizor. Cu părul vâlvoi, pe jumătate chel şi nebărbierit, într-un pulover verde, asculta buletinul de ştiri la un radiocasetofon aflat lângă tăblia patului. În camera mică încap două paturi, un dulap vechi de bucătărie şi, pe peretele opus, măsuţa cu televizorul.

Pe pereţi sunt rame cu poze de familie, un tablou cu Petrache ţinând predica „la buturugi", o icoană şi un alt tablou cu ciobanul când se întâlneşte cu „Moşul". „Ehe, i-a trebuit mult unui pictor să-L picteze pe «Moş», aşa cum îi spunea tata-mare că S-a arătat. Pe mine mai mult el şi cu bunica m-au crescut. A murit aici, în pat cu mine, pe la ora 7 dimineaţa. Da' lui îi plăcea să doarmă într-un pat de fier la bucătărie, că era mai cald", îşi aminteşte nepotul profetului.

Nea Nicu a făcut în tinereţe şcoala de maiştri la Reşiţa, a lucrat în strungărie şi, de câţiva ani, e pensionat cu boală la plămâni. „Dacă mai tăia tata-mare, nu cred că făcea o minune să mă vindece de plămâni, dar poate mă făcea să nu mai fumez. Când eram mic, m-a scăpat de-o boală. Îmi ieşise un fel de pecingine pe cap care se tot întindea şi-mi intra până-n doască. Au fost ai mei cu mine la doctori la Craiova şi la Timişoara, nu mi-au dat de leac. Atunci m-a luat bunicu', s-a rugat cu mine la icoană trei vineri la rând, m-a uns cu o alifie şi nu numai că mi-a trecut buba, dar mi-a şi crescut părul la loc." Crede cu tărie în harul pe care l-a avut bunică-său.

Îşi aminteşte că şi-n vremea comuniştilor mai veneau oameni cu batiste sau hăinuţe de copii, pe care să le atingă „Sfântul". Îi ascundeau prin grajd şi în beci de teama controalelor. „Când au venit comuniştii, tata-mare s-a tas, aici, acasă. Mai avea 7-8 oi şi se ocupa mai mult cu via. N-a fost niciodată angajat undeva, că nu ştia carte."

Petrache Lupu a murit fără să spună „vorba mare", măcar copiilor sau nepoţilor săi. „N-a mai apucat s-o spună. Zicea că nu-l lasă «Moşu'», că-i face El semn când s-o anunţe. Tot ce mi-a spus a fost că va veni sfârşitul lumii în 2000 şi ceva. Şi cred că începe să vină, după câte se întâmplă în lume", zice nea Nicu, trăgând cu sete din ţigară.

Mihai, finul regelui, victima comuniştilor

Petrache Lupu în timpul unei procesiuni  p Foto: Realitatea Ilustrată



La începutul lunii septembrie 1936, regele Carol al II-lea s-a oferit să boteze pe fiul cel mic al lui Petrache. Azi, nea Mihai are 75 de ani. Ca orice cetăţean al Maglavitului care se respectă, tocmai se întorsese de la cârciumă. De când s-a însurat locuieşte la nevastă. Toată viaţa a fost cizmar de meserie. Îmbrăcat sumar, cu o pălăriuţă şugubeaţă pe cap, pare pornit pe fostul rege Mihai I.

„N-am avut nici un beneficiu că am fost finul regelui, mai mult am pătimit că i-am purtat numele. M-au persecutat şi la fabrică şi la armată. După armată m-au şi arestat pentru asta. Acum doi-trei ani a venit regele Mihai la biserica de aici. I-am arătat poze, tablouri, dar degeaba. Nu-şi mai aducea aminte. Ştiţi ce cadou i-au dat tatii prin generalul Sichitiu? O icoană. Nu i-au dat cei 15.000 de lei de care s-a vorbit, a fost doar propagandă." Ca şi nea Nicu, spune că Petrache a prevestit sfârşitul lumii.

„Pe tata l-au arestat comuniştii, l-au ţinut trei luni de zile, l-au bătut şi l-au adus acasă într-o motocicletă cu ataş. Emil Bodnăraş i-a spus: «Te duci acasă, că ai copii, dar la biserică nu te mai duci!». L-a prins frica şi n-a mai vorbit de atunci. Spre bătrâneţe mi-a spus între patru ochi că în anul 2000 şi ceva va veni prăpădul lumii. Dar să ţineţi minte de la mine, că Maglavitul e apărat de «Moşu'», cum zicea el. Peste tot se întâmplă inundaţii, incendii, secete. Aici nu se întâmplă nimic."

"Pe mine mai mult tata-mare şi cu bunica m-au crescut."
Ion (Nicu) Lupu
nepotul profetului

"N-am avut niciun beneficiu că am fost finul regelui."
Mihai Lupu
fiul profetului

Hop şi Gigi în biserica lui Lupu!

La aproape doi kilometri de şoseaua ce vine dinspre Calafat, pe locul numit cândva „la buturugi", unde s-a arătat prima dată „Moşul" ciobanului, se află Mănăstirea Maglavit. Prima piatră de temelie a fost pusă de Petrache, pe data de 14 septembrie 1935, în timpul unei procesiuni la care au asistat, după unii, 100.000 de oameni. Totuşi, construcţia trenează şi se ajunge să se ridice, până la sfârşitul războiului, numai zidurile.

În vremea comunistă lucrările sunt definitiv abandonate, reluându-se după 1990, prin dispoziţia Mitropolitului Nestor al Craiovei. Gigi Becali dă bani pentru acoperiş, marmură, pictură, candelabru, catapeteasmă, etc. Ca semn de mulţumire, pe peretele de la intarea în biserică, alături de pictura votivă care-l înfăţişează pe Petrache Lupu, iniţial a fost pictat şi Gigi Becali.

Numai că, datorită politicii locale, după cum spun sătenii, în urmă cu peste un an de zile, portretul lui Becali a fost şters de pe zid. Ieromonahul Paulin (39 de ani), cel care slujeşte la Mănăstirea Maglavit, ţine slujbele mai mult singur în biserică. Doar duminica şi în zilele de sărbătoare asistenţa abia ajunge la 10-15 credincioşi.
Nici măcar sătenii din Maglavit nu se înghesuie să-i treacă pragul. „În lunile de vară avem cam 200-300 de vizitatori pe lună, iar iarna doar ocazional trec turişti. Nu ştiu cine l-a scos pe Becali de pe zid, că numai de un an sunt sosit aici", explică preotul.

Salcia irigat plângătoare

Salcia făcătoare de minuni şi fântâna ridicată de profet  Foto: victor C. Boldir



La 500 de metri de mânăstire, pe drumul ce duce spre fosta stână a lui Petrache, într-o poieniţă înconjurată de salcâmi, se găseşte fântâna săpată de cioban şi salcia făcătoare de minuni. Acum 75 de ani, aici, pe nisip, sute de infirmi stăteau înghesuiţi unii în alţii, fără cele mai elementare norme de igienă.

Pelerinii se culcau pe pământ, în aer liber, lângă orbi, paralitici, bolnavi de cancer, cu fistule tuberculoase ori ulcere varicoase. Toţi voiau să stea cât mai aproape de locul unde a apărut vedenia, toţi voiau să se ungă cu apa picurată din sălcii sau să bea din fântâna ciobanului. „Ca să dea tărie cuvintelor lui Petrache, Dumnezeu trebuia să făptuiască nişte minuni. De aceea, sălciile cu apă vindecătoare.

Ciobanul a avut o viziune adevărată a Tatălui. Comuniştii au vrut să scoată sălciile din rădăcină, dar s-a întâmplat ceva ciudat. Au venit cu buldozerele, au scos o salcie, dar oamenii n-au mai avut curaj să continuie şi-au plecat acasă. La scurt timp, cel care a condus buldozerul a murit într-un grav accident. Cum se explică asta?", se întreabă ieromonahul Paulin.

Acum, prin salcâmii dimprejur doar ciorile mai ţin îndelugi şi croncănitoare procesiuni. Apa din fântână, aflată la câţiva metri de sol, nu mai vindecă pe nimeni. Dintr-o cană din plastic legată cu un lanţ de ghizdul fântânii oamenii beau de sete, fără să aştepte minuni. La câţiva metri, singura salcie rămasă din cele trei aproape că s-a uscat de bătrâneţe. Este înconjurată cu plasă de sârmă, ca trecătorii să nu-i rupă ramurile.

Mulţi au afirmat cândva că le-a revenit vederea, după ce s-au spălat pe ochi cu apa ce ieşea din trunchiul ei. Ulterior se spune că s-a descoperit „secretul" acelor sălcii. În trunchiurile îmbătrânite şi pe jumătate putrezite carii au săpat galerii adânci. Câte o ţeavă subţire, racordată la unul dintre izvoarele din zonă, a fost băgată pe sub pământ în trunchiul sălciilor. Apa care se prelingea pe trunchiuri ieşea, aşadar, prin galeriile carilor şi era simplă apă de izvor.

"Ciobanul a avut o viziune adevărată a Tatălui."
Ieromonahul Paulin
preotul Mănăstirii Maglavit

Cum „omologhează" Biserica minunile

Perioada în care Petrache Lupu a avut viziunile, în mai multe zone din lume erau semnalate diverse minuni. Fie că era vorba de vindecări spectaculoase, chipuri de îngeri sau de demoni, puteri miraculoase, toate captau atenţia publicului larg. Profesorul Radu Preda, directorul Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase arată cum sunt privite astfel de minuni de Biserica Ortodoxă.

„Contrar tendinţei de a confunda viaţa spirituală cu aplecarea către paranormal şi astfel a credinţei cu credulitatea, Biserica Ortodoxă are o atitudine realistă şi rezervată faţă de anunţul unei minuni. De regulă, cum este cazul şi la canonizarea sfinţilor, cel puţin două condiţii trebuie îndeplinite: durata în timp şi caracterul public.

O viziune sau teofanie se confirmă prin faptul că apare de mai multe ori şi la cât mai mulţi martori. Sigur, există acte de autodescoperire a lui Dumnezeu care se consumă în intimitatea chiliei monahale sau în casa unui creştin, adică nu sunt publice. Minunile care fundamentează însă instituirea unei biserici sau mănăstiri ca loc de pelerinaj, cum este cazul Niculei din inima Transilvaniei cu a sa icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, se confirmă pe sine prin faptul că nu rămân evenimente unice, repetându-se.

Dată fiind natura de punte între pământ şi cer a Bisericii, riscul amestecării planurilor este în consecinţă foarte mare. Este motivul pentru care realismul duhovnicesc joacă un rol esenţial în procesul de „omologare" a unei minuni. Maturitatea spirituală este recomandată de însuşi Mântuitorul Iisus Hristos atunci când avertizează asupra falşilor profeţi (cf. Matei 7, 15 şi următoarele) sau a duhurilor necurate (cf. Marcu, 5, 11-13)".

Mănăstirea Maglavit, construită „la buturugi“  Foto: Victor C. Boldir


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: