Legea pensiilor pe înţelesul tuturor

Legea pensiilor pe înţelesul tuturor

Pensiile

Ziarul „Adevărul", în parteneriat cu Monitorul Oficial, pune la dispoziţia cititorilor săi, începând de astăzi, volumul „Legea pensiilor pe înţelesul tuturor". În cele 272 de pagini ale volumului puteţi găsi principalele modificări pe care le introduce actul normativ intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011.

Ştiri pe aceeaşi temă

Explicaţiile la lege, scrise într-un limbaj accesibil tuturor, sunt oferite de doi membri ai echipei care a lucrat la proiectul Legii nr. 263 privind sistemul unitar de pensii publice şi, mai apoi, la elaborarea normelor de aplicare a acestei reglementări. Este vorba despre Daniela Ciobotaru şi Ştefan Ene, şefi de serviciu la Casa Naţională de Pensii Publice. Ambii au experienţă în domeniul stabilirii pensiilor, specializare în care lucrează de 20, respectiv 10 ani. 

Creşterea treptată a vârstelor de pensionare

Legea prevede continuarea creşterii vârstelor de pensionare până în luna ianuarie 2015, la 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. La finalizarea acestei etape, se continuă creşterea graduală a vârstei de pensionare pentru femei, de la 60 de ani la 63 de ani, până în ianuarie 2030. De asemenea, legea prevede o creştere graduală a stagiului complet de cotizare necesar pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă. Pentru femei, creşte de la 28 ani, în ianuarie 2011, la 35 de ani, în ianuarie 2030.

Pentru bărbaţi, creşterea graduală a stagiului complet de cotizare este de la 33 ani în ianuarie 2011, la 35 de ani în ianuarie 2015. Stagiul minim de cotizare necesar pentru obţinerea unei pensii din sistemul unitar de pensii publice va creşte gradual de la 13 ani, ianuarie 2011, la 15 ani, în ianuarie 2015, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Mai mulţi contribuabili

Pentru a evita un colaps al sistemului public de pensii, noua lege extinde categoriile de contribuabili. Vor plăti contribuţii şi vor beneficia ulterior de pensii toate persoanele care obţin în mod exclusiv venituri profesionale din activităţi liberale - liberii profesionişti, managerii, membrii asociaţiilor familiale etc.

Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, precum şi orice alte persoane care doresc să aibă mai târziu o pensie publică. Volumul costă 9,99 lei şi poate fi achiziţionat numai împreună cu ziarul „Adevărul", de la toate punctele de difuzare a presei, de la magazinele din reţeaua Mic.ro sau poate fi cumpărat online pe www.adevarulshop.ro.

9,99 lei costă volumul „Legea pensiilor pe înţelesul tuturor".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările