VIDEO La căpătâiul Stelei Popescu. De la dragoste şi admiraţie la „Cincizeci de umbre ale lui Grey “ şi al Treilea Război Mondial

Aproape o sută de persoane, printre care nume cunoscute ale teatrului şi muzicii româneşti, au venit în faţa Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“ pentru a-i aduce un ultim omagiu Stelei Popescu. Cei care i-au fost mai apropiaţi au fost imediat lăsaţi înăutru pentru a lăsa o floare. Cei mai mulţi au aşteptat ore în şir, în frig, sosirea sicriului. În acest timp, s-au luat cu vorba ca să uite de ger şi de nervi.

La primele ore ale dimineţii, un bărbat cu părul bălai, urcat pe o scară, înlătură afişul cu piesa „Piei, drace“ în care ar fi trebuit să joace Stela Popescu alături de Alexandru Arşinel. Hârtia este înlocuită cu o fotografie-portret a Stelei Popescu.

La ora 11, zeci de persoane se află în faţa teatrului (unde actriţa a jucat cel mai mult) având în vedere că aceea era ora la care trebuia să ajungă sicriul. Oamenii aveau să aştepte aproape patru ore pentru a-şi lua rămas bun de la Stela Popescu, afară nefiind mai mult de 4-5 grade Celsius. În tot acest timp, se plâng de proasta organizare a evenimentului, împărtăşesc păreri despre „marea doamnă a comediei româneşti” şi vorbesc despre „Cincizeci de umbre ale lui Grey“, tancuri şi al Treilea Război Mondial.

De-o parte şi de alta a Căii Victoriei se află grupuri de oameni. Cei mai mulţi sunt trecuţi de cincizeci de ani şi au flori în mână. Cu precădere trandafiri roşii şi albi. „Am dat şapte lei pe ăsta. Plus lumânarea, care m-a ajuns pe la opt lei”, spune o tânără pe la 25 de ani.

Sunt prezenţi oameni din toate categoriile sociale. Cel puţin dacă te iei după vestimentaţie. Unii dintre ei par mai modeşti. Sunt îmbrăcaţi în geci de fâş şi au pantofi învechiţi, dar curaţi. Alţii poartă geci de piele sau paltoane deschise, să se vadă cămăşile albe pe dedesubt. Unii au pălării, alţii poartă cuşmă ca pe vremea lui Ceaşcă. „Doamnele bine” sunt în fuste cu lungimea peste genunchi şi cojoace, iar pe buze poartă un ruj de o culoare închisă.

„Sper că măcar o să lase coşciugul deschis. Altfel, am venit degeaba“

Pe la ora 14.00, lumea începe să devină tot mai agitată. Au trecut aproape trei ore de nerăbdare şi de frig. „Nu pot să mai stau mult. Trebuie să prind trenul să mă întorc acasă. Am venit din Constanţa ca să o văd“, spune dezamăgită o femeie înfofolită până în gât. „Mai bine stăteam acasă şi mă uitam la televizor. De ce nu i-au dat drumul până acum? Mi-au îngheţat picioarele în pantofii ăştia“, spune o altă femeie care îşi poartă gluga de la geacă peste cap. „Auzi, cică vine numai după oră două. Dacă ştiam, nici nu mai veneam“, spune un bărbat în geacă de piele.

„Câtă lume a veni aicea! Mai bine stăteam acasă şi mă uitam la televizor”

La marginea intrării în teatru, pe partea stângă, sunt poziţionate în linie dreaptă camerele de la toate televiziunile. Operatorii încearcă să găsească cel mai bun unghi pentru a prinde cadre cât mai aproape de sicriu, iar reporterii dau telefoane încercând să afle când va fi adusă actriţa.

Restul oamenilor se uită tot mai des la ceas. „Nu se poate aşa ceva. Ţine de bunul simţ. Când, Doamne iartă-mă, o să ajungă ?”, se întreabă un domn care stă în uşa teatrului.

„Vai, da' m-am săturat să stau în picioare. Sper că măcar o să lase coşciugul deschis“, spune altcineva.

Doi bărbaţi pe la vreo treizeci şi un pic de ani se iau la poveşti. „Băi, apăi pe femeie ori o baţi ori o iubeşti. Vreau să zic că am fost cu nevastă-mea să vedem  „50 Shades of Grey“ (Cinzeci de umbre ale lui Grey, n.r.ed). Îmi era ruşine de ce vedeam acolo! Cum să tratezi o femeie în asemenea hal?“ Ulterior, cei doi trec la discuţii despre cine are tancuri mai „şmechere”: ruşii sau americanii.

Un alt bărbat, trecut de de şaizeci de ani, explică unui tânăr de ce va veni al Treilea Război Mondial. „Cu Coreea de Nord nu e de glumă, iar Trump ăla este nebun“.

„Au ajuns“

Este aproape ora 15.00. Mai mulţi fotografi şi cameramani se îngrămădesc pe marginea străziii. „Au ajuns“, spune un bărbat mai înalt. Haos. Oamenii încearcă să dea năvală în stradă pentru a vedea maşina în care este purtat sicriul, dar sunt ţinuţi la distanţă de poliţişti. Soseşte o maşină mare, neagră. Numai presei i se permite să se apropie. Jurnaliştii se calcă între ei încercând să obţină cea mai bună imagine. Câţiva tineri îmbrăcaţi la costum coboară din dric. Cu mare grijă, scot sicriul şi-l poartă prin mulţime către intrarea în teatru. Alexandru Arşinel aşteaptă.

În câteva minute, se permite accesul tuturor celor prezenţi în foaierul teatrului. Cei care stau la rând se împing ca şi cum sicriul avea să plece singur de acolo. Înăutru nu îţi este permis să faci poze. În centrul sălii este sicriul. Stela Popescu este îmbrăcată într-o rochie verde-smarald, cu o haină de blană albă deasupra şi pantofi cu vârful ascuţit. Fiecare om trece pe lângă sicriu şi zăboveşte acolo câteva secunde, după care iese în cea mai moartă linişte.

Ce a însemnat Stela Popescu pentru oamenii care au venit să-şi ia rămas bun

„Un exemplu de urmat. Ca mamă, ca bunică. Şi eu sunt bunică. Avea putere de muncă. Era neobosită. Veşnic voia să spună ceva. Să dea sfaturi. Era foarte omenoasă. Un caracter frumos“.

„Nu puteam să accept când s-a anunţat la televizor că a murit Stela Popescu. Am zis că e o greşeală sau o glumă proastă. Sunt născută în acelaşi an şi în aceeaşi lună cu dânsa, numai că eu sunt pe la începutul lunii, iar dânsa e pe la sfârşit. Soţul meu are 93 de ani. Este moldoveam ca dânsa.“

„O stea norocoasă. A făcut din teatrul românesc cel mai bun premiu pentru noi. O iubim foarte mult. Era fină, drăguţă. Este un model pentru toată lumea“

„O mare artistă. Un mare suflet de om. O femeie extraordinar de frumoasă. Deşteaptă. Cochetă. Cea mai frumoasă femeie. Aşa spune şi nepoţica mea. Îmi spune că semăn cu ea când sunt coafată. Azi-noapte, până la ora douăsprezece, am urmărit ce se întâmplă şi am plâns tot timpul. Pe toate posturile se vorbea frumos de ea şi atâta m-a impresionat. M-am trezit cu o aşa durere în suflet... Din păcate, timpul este neiertător cu noi şi cu toată lumea. Soţul meu zicea azi dimineaţă că are o mare nedumerire: «Dom'le, Stela Popescu? Care făcea reclamă la medicamente de la Catena? Tocmai ea? »“.

Între cei prezenţi la Teatrul „Constantin Tănase“ s-au aflat Alexandru Arşinel, prietenul şi partenerul de scenă pentru mai bine de patru decenii al regretatei actriţe, Vasile Muraru, Ştefan Bănică Jr., Emilia Popescu, Gabriel Cotabiţă, Corina Chiriac, Laurenţiu Damian şi Victor Illa.