Eram adolescentă când Revoluţia s-a revărsat peste noi toţi într-o zi. Ascultam Europa Liberă înainte de-a merge la şcoală, apoi s-a întâmplat ca ziua mea să fi început cuminte în comunism şi să se sfârşească în haos. Priveam spectacolul din jurul meu în acele zile apoi ani fără a înţelege de ce au înebunit toţi oamenii brusc. Părinţi, cunoscuţi îşi pierdeau locurile de muncă pe bandă rulantă. ”Aşa-i în America. Şomajul e firesc. Trebuie să te reorientezi”, auzeam des. S-ar fi reorientat bieţii oameni, dar nu era încotro. Cădeau fostele blocuri comuniste ale muncii, fabricile şi uzinele vremii. ”Nu-i nimic”, mi se spunea. Totul era ca în America. Spitalele îţi cădeau în cap, oamenii se înrăiau pe zi ce trece, erai folosit luni în şir ”într-o probă” de muncă nesfârşită, ca la final să nu primeşti niciun leu pentru munca ta trudnică. Nu corespundeai brusc atunci când trebuia să fii plătit. Munca ta corespundea atâta timp cât era pe gratis. La toate astea, răspunsul era mereu ăla cu America.

Mi-am întrebat părinţii dacă America e un loc al nebunilor în care jungla vine să ia lecţii de la gunoaiele umane care nu precupeţesc nicio secundă să distrugă pe oricine. Şi ei credeau că da. Lege, dreptate, bun-simţ, onoare? Prostii. La ce ne foloseşte bunul-simţ şi educaţia, mi s-a replicat ani mai târziu. Devenisem desuetă şi ”proastă” pentru că mai spuneam mulţumesc, pentru că nu înşelam pe nimeni pe munca lui, pentru că plăteam taxe, pentru că doream să trăiesc decent, fără să ”sar” legile, pentru că aveam curajul să întreb când nu ştiam. Era tot ca în America să ţi se ceară la locul de muncă să ştii lucruri pe care în mod firesc trebuia să le înveţi acolo. Nu conta! Trebuia să te naşti învăţat. Nu ştiai? Erai călcat în picioare. Ca în America.

N-am înţeles niciodată ce fel de Bacalaureat am susţinut când faţă în faţă cu examenul de limbă engleză, cu cinci minute înainte de a intra în sală pentru a fi examinaţi am fost anunţaţi că s-a schimbat lista subiectelor alese din toţi anii de studii, pe care ar fi trebuit să le pregătim şi din care ar fi trebuit să fim examinaţi.  Am întrebat dacă şi asta se practică în America. Da, totul era fix ca în America.

În numele democraţiei ca-n America toţi nesimţiţii lumii româneşti au insultat, au înjosit, au delapidat, au calomniat, au furat, au umilit pe oricine le-a ieşit în cale. Şi continuă s-o facă. Azi, la 25 de ani de la Revoluţie, sau ce-o fi fost, nu se mai laudă că e ca-n America. Ne-am prins şi noi că nu e. Între timp au devenit mari profesori universitari, mari scriitori, mari oameni de afaceri. Acum e ca ei. Doar că s-au înmulţit între timp.  În rest nu s-a schimbat nimic. Fir-ar el de model american să fie!