„Ion Raţiu a arătat, în urmă cu peste 20 ani, direcţia în care România merge astăzi”
0
„Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.”- Ion Raţiu
Recent, la Turda, Centrul pentru Democraţie „Ion Raţiu”, înfiinţat prin dorinţa testamentară a celui care i-a dat numele, la patru ani după moartea sa, a împlinit 10 ani de activitate, ocazie cu care a organizat diverse manifestări comemorative pentru marele politician român.
Întâmplător, fără să ştiu de acest Centru şi evenimentele programate, de puţin timp, am descoperit ceva inedit, un cont de Facebook intitulat sugestiv ”Moştenirea Ion Raţiu”, care mi-a stârnit interesul şi curiozitatea de jurnalist, astfel încât am luat contact cu cei care îl administrează, întrebând firesc, la mai bine de 14 ani de la moartea marelui democrat şi politician român:
Paul Stan: Ce este, ce înseamnă „Moştenirea Ion Raţiu”?
Moştenirea Ion Raţiu: Poate ca este doar un alint cam egoist al unui personaj nu chiar simpatic, pe care-l găsiţi în ultimul volum de jurnal al Venerabilului, începând cu pagina 256 în sus. Un individ care s-a găsit permanent alături de bătrân în ultimii ani de viaţă dintr-o iniţiativă personală, dar foarte bine conturată în text. Dacă veţi avea curiozitatea să lecturaţi pasajele referitoare la acest personaj, în modul în care este prezentat de Venerabil, s-ar putea să constataţi ca o parte din convingerile politice ale acestuia nu sunt chiar pierdute. Volumul este prezent pe scribd.ro, se numeşte Lăsământul meu, note zilnice 1997-2000. Vă menţionez că jurnalele domnului Ion Raţiu au fost iniţial traduse în engleză şi constituie un material de maxima importanţă pentru analiştii politici şi militari din toate colţurile lumii, doar din Romania nu.
Nu pot să nu mă gândesc deseori, ce s-ar fi întâmplat cu această ţară dacă la conducerea ei ar fi putut veni democraţi adevăraţi, nu neocomunişti şi pseudopoliticieni emanaţi din servicii, care aveau alte sarcini decât implementarea şi dezvoltarea democraţiei în România?
Poate nu este chiar totul pierdut, iar asta cred că rezultă din fragmentele recomandate. Şi de ce nu, din întreaga lucrare a Venerabilului, care poate constitui un veritabil manual de construcţie a democraţiei româneşti. Fraţii Raţiu i-au promis bătrânului că vor tipari Jurnalul, nu că-l vor şi difuza. Ei au investit în timp, destul de consistent în România, atât în unităţi industrial-economice, cât şi în imobiliare, iar din acest motiv au ezitat să facă prea mare tam-tam în jurul materialelor. După ce au perceput modul în care a fost tratat tatăl lor de către oficialităţile române, ei au evitat să promoveze insistent volumele de teamă ca scandalurile provocate să nu le fie atribuite. La o eventuală lectură, veti constata imediat, că-i aşază pe mulţi la locul lor real şi le stabileşte valoarea de la nivelul de experienţă şi patriotism al bătrânului, practic desfiinţându-i ca oameni politici. Ori fraţii Raţiu nu doresc să fie consideraţi iniţiatorii acestor analize. Dar noi cei ce lecturăm jurnalele suntem nu doar liberi, ci şi obligaţi să luăm atitudine faţă de aspectele prezentate de bătrân, mai ales că se vede cu ochiul liber că sunt sursa supremă de inspiraţie a celor ce dau sfaturi şi sprijin României în mersul său spre civilizaţie, fie ei licurici mai mari sau mai mici.
Cred că sunt foarte interesante şi mă gândesc că s-ar putea să fie similitudini cu realitatea politică de astăzi. Sunt sigur că merită să ştie mulţi români despre ele, în special tinerii, care azi se uită la pseudopoliticienii şi oportuniştii zilei ca la Dumnezeu, trebuie să afle şi lucruri adevărate, de mare valoare pentru poporul român.
Ultimul Jurnal şi cel mai important, deoarece conţine concluziile, a apărut în 2007. Dar nu se găseşte decât la Turda, la Centrul Raţiu pentru Democraţie. Oricand. 1997-2000 este perioada cuprinsă de volumul final. Un veritabil Testament Politic al lui Ion Raţiu. Dar de apărut, n-a apărut decât în 2007, deoarece, aşa cum probabil cunoaşteţi, bătrânul era implicat şi în zone instituţionale mai delicate din ţările în care şi-a petrecut exilul, iar o mare parte din contactele relatate în Jurnale au avut loc tocmai cu personaje din aceeaşi branşă. Ori aşa cum de asemenea cunoaşteţi, este o practică normală şi de bun-simţ să existe o perioadă de latentă a publicării deoarece mulţi dintre interlocutori sunt încă în viaţă şi implicaţi în poziţii de expunere.
Din păcate, nu sunt doar similitudini, ci şi consistente raporturi de cauzalitate. Ion Raţiu a fost acela care a arătat direcţia în care România merge astăzi. Demult ar fi trebuit dezbătute Jurnalele în presă. Vă repet, la lecturarea lor veţi avea senzaţia că acestea sunt manualele în baza cărora lumea civilizată aşteaptă să ne-ndreptăm.
„Lăsământul meu”
Este o carte document, radiografie a anilor politici 1997-2000, în care se evidenţiază, prin notele sale zilnice, lupta lui Ion Raţiu, considerat „ultimul iluminist transilvănean rătăcit timp de un deceniu în peisajul politicii româneşti. «Lăsământul său», care constă din o anumită viziune a politicului, ca acţiune practică orientată către interesul general şi instanţă transcedentă, cuplată pe experienţa unui om care a trăit până în pragul secolului al XXI-lea, impregnată de raţionalism pragmatic şi luciditate, îşi aşteaptă exegeţii şi discipolii” - scrie în introducerea cărţii Petre Răileanu.
Revenit după 50 de ani de exil în România, cel mai democrat politician român al momentului de după 1990, Ion Raţiu, omul cu papion şi maniere englezeşti, în contrast total cu politicienii autohoni, emanaţi sau nu, declară sincer că nu-l interesează alte lucruri în afară de acela de a-şi servi patria. Bineînţeles, nu-l cred decât foarte puţini, mulţi încercând imediat să profite de banii lui, de relaţiile şi imaginea pe care o avea în Occident. Chiar şi PNŢCD, partidul în care considera că s-a născut şi pe care nu l-a trădat niciodată, s-a folosit de potenţa lui financiară, dar, în acelaşi timp, la marginalizat constant din diverse motive şi interese ale unor politicieni ai zilei, aflaţi în fruntea guvernării CDR-iste a ţării.
Carte-document de mare importanţă pentru analiştii politici şi militari
La revenirea în ţară după 50 de ani în exil, timp în care a luptat pentru România din afara graniţelor ei, politicianul cu papion şi cu maniere de lord englez, privit cu uimire şi neîncrezător de majoritatea românilor trăiţi şi născuţi în comunism, făcea declaraţii şocante pentru acea vreme.
Trăit o viaţă în una dintre cele mai puternice democraţii occidentale, luând contact şi având relaţii în cele mai înalte cercuri politice şi de afaceri din Occident, Ion Raţiu declara în 1990 că România, în cinci ani, ar putea fi pe drumul cel bun al democraţiei, dat fiind avantajele pe care le identificase în acel moment, dar pentru acest lucru trebuia să îndeplinească obligatoriu câteva condiţii, cum ar fi: instituţionalizarea proprietăţii private sacrosante, privatizarea economiei în pierdere, introducerea Legii falimentului şi puterea de decizie de a face toate aceste lucruri.
Acest drum al tranziţiei de la comunism la capitalism al României, credea cel mai democrat dintre politicienii români ai vremii, era posibil deoarece ţara noastră spre deosebire de alte state răsăritene, fost comuniste, din zona noastră de vencinătate avea câteva atuuri: elementul uman net superior, forţa de muncă era calificată, popor adaptabil care ştia să supravieţuiască în condiţii foarte grele; resurse naturale din belşug; ţara nu avea datorii, dimpotrivă, în Trezorerie existau 2,5 miliarde dolari.
„Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Ion Raţiu
Faptul că după 24 de ani de la căderea comunismului România încă este departe de o democraţie ca în ţările occidentale, iar economia ei mai are mult până la o economie de piaţă adevărată are numeroase cauze şi posibil explicaţii interminabile din partea factorilor politici care au gestionat ţara în acest timp.
Ultimul Jurnal al lui Ion Raţiu, intitulat `Lăsământul meu- Note zilnice”, cuprinde perioada anilor 1997-2000, când România era guvernată de CDR, în frunte cu preşedintele Emil Constantinescu. Editată după moartea politicianului român, din ianuarie 2000, volumul reprezintă o carte document care face o radiografie a clasei politice româneşti şi dezvăluie jocurile de culise, incompetenţa, luptele intestine din sânul partidelor, jocul politic dintre politicienii vremii pentru a-şi atinge interesele. Prezintă politica de culise faţă de cea de faţadă promovată public de mai marii zilei.
Pe de altă parte, reflectă eforturile depuse de unii politicieni pentru depăşirea crizei economice şi politice, precum şi lupta pentru integrarea României în structurile euroatlantice, în NATO, pentru asigurarea protecţiei şi securităţii naţionale, domenii de importanţă naţională, după cum s-a constatat şi în acest an, când în zona noastră geostrategică s-au declanşat conflicte care ne-ar putea afecta existenţa naţională.
La peste 14 ani distanţă de la moartea lui Raţiu, aflăm lucruri inedite despre politicienii implicaţi într-un fel sau altul în actul de putere, de guvernare, oameni care în acei ani au ţinut în mâini soarta ţării şi a românilor. Unele personajele Jurnalului au murit, alţii au ieşit la pensie sau din viaţa publică şi nu mai sunt acum în lumina reflectoarelor. Foarte puţini mai sunt pe firmament, în atenţia opiniei publice.
„Constantinescu nu şi-a respectat angajamentul de a restaura Monarhia” Ion Raţiu
Redau mai jos câteva rânduri sumare, extrase din Notele zilnice ale politicianului cu papion:
1 Martie 1997
„Audienţă la rege. I-am explicat cum Corneliu Coposu a spus răspicat câţiva ani înainte de moartea sa, că a greşit alegându-l pe Constantinescu, care se angajase când a fost selectat candidat CDR în 1994, să cedeze şefia statului, fără referendum, dacă va fi ales. I-am spus că acum, în 1997, ar fi prematur, căci ţara nu cunoaşte istorie. Dacă se ajunge la o situaţie economică foarte gravă, atunci s-ar putea să se apeleze la El, la Rege.
Şi am făcut analiza situaţiei: Contractul cu România nu se poate realiza. E imposibil. L-am citat pe Brucan «Cum vreţi să introduceţi economia de piaţă cu un prim-ministru lider sindicalist şi cu un ministru de Finanţe economist-marxist?»”
19 Aprilie 1997 în SUA:
„Pacepa îmi spune despre politicienii din România: Toţi sunt ahtiaţi după putere. Nu sunt democraţi şi nu vor aduce democraţia şi sunt mai departe instrumentele KGB-ului”
20 Aprilie 1997 Washington, întâlnire cu Pacepa:
„Scrisese un articol despre România în Washington Post, considerând că «îi dă o şansă lui Constantinescu să se debaraseze de KGB-işti. Măgureanu e KGB-ist. Aşa e şi Roman. Atâta timp cât Măgureanu şi Caraman nu sunt înlăturaţi, România nu intră în NATO»”
10 Decembrie 1997:
„Restaurarea Monarhiei este formal şi hotărât respinsă de preşedintele Constantinescu şi abandonată de partidul nostru. Constantinescu nu are absolut nici o intenţie să-şi onoreze angajamentul solemn ce şi-a luat faţă de Coposu, ca să facă loc restaurării Monarhiei, dacă va fi ales. A trecut 1 an. Acum nu mai permite nici altora să fie monarhişti. Eu i-am spus acest lucru Regelui. Faptul că, Coposu m-a blocat la candidatura CDR-ului a pus cruce Monarhiei.”
2 Aprilie 1998 - Moscova, la şedinţa AAN, în sala Mică a Dumei de stat:
„Ruşii care au vorbit au argumentat că este un adevărat dezastru dacă se mai continuă extinderea NATO. Doar Jirinovschi a impresionat prin neobişnuita lui moderaţie. Le-am explicat că noi vrem ca Rusia să se încadereze în NATO şi să joace un rol important în această organizaţie.
Noi avem experienţa tragică de a fi suferit 13 ocupaţii din 1711, când ruşii au venit pentru prima dată în direct contact cu spaţiul românesc. M-am referit la politica lui Titulescu şi la nevoia României de a avea legături bune de prietenie cu Moscova, indiferent de ce regim guvernează Rusia. Un atac din partea NATO sau din partea ţărilor care există între NATO şi Rusia e de neconceput. E o absurditate.”
5 Aprilie 1998 - Reşedinţa noului ambasador SUA la Bucureşti, James C. Rosapepe:
„Am vorbit mult cu americanii. Politica noastră e condusă, de fapt, de Constantinescu, care habar nu are cum trebuie să funcţioneze o democraţie. Se amestecă încontinuu şi este dominat de datoria ce are faţă de Petre Roman, fără sprijinul căruia n-ar fi fost ales preşedinte. Ion Diaconescu este un om foarte slab. Influenţat, ca să nu zic dominat, de Ionescu Galbeni.”
10 Septembrie - Măgureanu înfiinţase înainte Partidul Naţional Român lucru cu care Raţiu nu era de acord:
„La Vox Maris unde m-am întâlnit cu Măgureanu. Pe scurt-Măgureanu m-a susţinut întotdeauna, începând cu 1990. El a făcut parte din grupul care m-a contactat în exil. Nu m-a atacat niciodată. Au nevoie de mine. Influenţa mea şi prestigiul meu ar fi enorme.
L-am asigurat că pe mine nu mă interesează decât propăşirea intereselor naţionale.” De-a lungul anilor, au avut loc mai multe întâlniri Raţiu-Măgureanu, acesta din urmă încercând să-l convingă pe politician să candideze la Preşedinţie din partea partidului său.
2 Decembrie 1998-Raţiu îl caută pe Iliescu pe telefonul fix şi din întâmplare, îi răspunde pe telefonul secret, preşedintele Constantinescu, care nu-i răspundea de obicei la telefoane. În Jurnal se regăsesc mai multe întâlniri şi discuţii cu Iliescu, pentru găsirea de soluţii comune pentru scoaterea din criză a României.Este evocată chiar o întâlnire secretă acasă la Raţiu, la o cupă de şampanie, unde au făcut o analiză a Planului de salvare economică a lui Radu Vasile şi tatonări pentru o cooptare a PDSR la guvernare. Astfel de întâlniri a avut şi cu Adrian Năstase şi alţi lideri ai PDSR.”
15 Decembrie 1999:
„Ultimele două zile mare criză. Iliescu cere alegeri anticipate.”
20 Decembrie 1999:
„Am urmărit criza de la Bucureşti, dar nu m-am implicat în niciun fel. Constantinescu a venit de laHelsinki plin de el. Potrivit Comunicatului ce a dat, meritul invitaţiei de a începe negocierile de intrare în UE e exclusiv al lui.”
21 Decembrie 1999:
„Ştirea de care n-aveam nevoie mi-a parvenit astăzi.Trebuie să-mi pun lucrurile în ordine, fără a pierde un minut. Ceea ce e cam greu pentru că sunt obosit tot timpul. Din moment ce ştiu acest lucru, poate ar fi bine să explic situaţia într-un interviu şi să mă retrag din politică. Poate chiar acum în luna ianuarie.”
În ianuarie 2000, Ion Raţiu a murit la Londra, jurnalul „Lăsământul meu” fiind publicat postum. Tocmai atunci când foarte mulţi oameni insistau şi lucrau pentru a lansa candidatura lui Raţiu la preşedinţia României. N-a mai apucat să candideze. Nimeni nu ştie cum ar fi evoluat România cu un preşedinte cu adevărat democrat.
Cartea-document este extrem de interesantă. Dezamăgirea cea mai mare a politicianului cu papion, Ion Raţiu, a fost că nu a putut să facă mai mult pentru ţară decât i-au permis „prietenii” din PNŢCD. „Important e să se înţeleagă că întoarcerea mea în România şi tot ce i-a urmat a fost datorită nevoii mele de a mă înscrie în lungul şir de membri ai familiei noastre, care au încercat să servească neamul nostru”-îşi încheie testamentul politic cel mai democrat politician pe care l-a avut România postcomunistă.”
Se încarcă comentariile...
