Hai să-ţi arăt Comunismul!

România are destule oraşe şi sate care arată ca nişte muzee în aer liber ale Comunismului.

Prima expoziţie a viitorului Muzeu Naţional al Comunismului va avea drept temă „Omul Nou - constructor al socialismului", am aflat din interviul acordat de Vladimir Tismăneanu ziarului „România liberă". Preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului are un gând pentru acest aşezământ: „Ideea e să fie un muzeu dinamic, apropiat de modelul Tate din Marea Britanie: o hală artistică". Deşi totul este la nivel de intenţie - PDL a anunţat că îşi asumă iniţiativa unei hotărâri de guvern pentru înfiinţarea muzeului - şi nimeni nu are o idee clară, s-au declanşat deja, în buna tradiţie românească, lupte de gherilă, critici, riposte şi valuri de propuneri bizare. Multă vorbărie încrâncenată şi energii irosite.

De ce oare nu putem aborda această temă fără patimi şi venin? De ce nu ne gândim la publicul-vizitator? Căci un muzeu trebuie să aibă o relaţie cu publicul, şi nu o legătură cu sinecura PDL. Cred că viitorul Muzeu Naţional al Comunismului va avea un mare succes de public. Asta în ciuda faptului că, în prezent, România are destule oraşe şi sate care arată ca nişte muzee (în aer liber) ale Comunismului. Toate sunt populate cu „oameni noi" ale căror cariere de „constructori ai socialismului" au fost întrerupte în decembrie 1989. Aparent, cu o asemenea concurenţă, Muzeul Comunismului nu şi-ar mai găsi rostul într-o ţară-muzeu. Dar diferenţierea muzeului faţă de concurenţa naturală o poate face un business-plan bine aplicat de o echipă managerială destoinică. Sigur, a transforma suferinţele victimelor Comunismului într-o afacere zglobie poate părea un afront de neiertat şi o mojicie. Muzeul nu este nici cârciumă şi nici parc de distracţie. Dar să nu uităm publicul consumator!

Sunt convins că pensionarii şi nostalgicii vor da năvală la Muzeul Comunismului pentru a-şi retrăi tinereţile, pasiunile şi vieţile. Depinde ce ofertă le va pregăti echipa managerială. O hală (deloc artistică) ar putea găzdui o alimentară cu autoservire în care vizitatorii ar putea cumpăra ulei de floarea-soarelui, lapte şi brânză la preţuri de comunism. Asta ar fi hala prosperă a anilor '70. O altă hală ar putea găzdui plaja de la Mamaia. Ar putea fi amenajate şi nişte ghişee la care s-ar da cartele de pâine, untdelemn, ouă, pentru a pregăti intrarea în hala (întunecoasă a) anilor '80. Vor fi cozi şi voie bună peste tot: la portocale, la măsline, la brânză. S-ar putea aranja şi camere, poate la subsol, în care vizitatorii ar putea, de bună voie, să-şi toarne la Securitate colegii şi neamurile. Cei care au oasele mai tari ar putea să opteze pentru o bătaie aplicată de nişte securişti zeloşi, în schimbul unui televizor color şi a unui bilet de tratament la Băile Herculane.   

La ieşire, fiecare vizitator va avea marea surpriză să primească cheia de la un apartament de bloc, cu două sau trei camere, într-un cartier muncitoresc. Asta în cadrul unei super-tombole istorice! Cei care vor refuza vor putea să opteze pentru un loc de veci, la cimitir. Merită să mergem la Muzeul Comunismului!