Franţa susţine Rusia în Orientul Mijlociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recenta vizită de lucru la Moscova a premierului francez, Dominique de Villepin, nu putea scăpa atenţiei mass-media ruseşti, care i-a acordat spaţii largi. Interesul este explicabil dacă se are

Recenta vizită de lucru la Moscova a premierului francez, Dominique de Villepin, nu putea scăpa atenţiei mass-media ruseşti, care i-a acordat spaţii largi. Interesul este explicabil dacă se are în vedere rolul atribuit Franţei în politica externă a Rusiei. Nu întâmplător, preşedintele Vladimir Putin a declarat că socoteşte Franţa drept partenerul de nădejde al Rusiei în construirea relaţiilor cu UE. Convorbirile purtate de oaspetele francez cu preşedintele Putin şi premierul Fradkov au evidenţiat, totodată, importanţa pe care cele două părţi o acordă extinderii relaţiilor economice, al căror volum a atins 10 miliarde de dolari. Analiştii ruşi notează că, dacă în privinţa participării Franţei la construirea gazoductului nord-european au fost demarate negocierile, în domeniul aviaţiei partea rusă a lăsat să se înţeleagă că Franţa ezită în privinţa achiziţionării avionului rusesc de antrenament MiG-AT şi a avionului-amfibie Be-200. Agenda problemelor internaţionale a permis evidenţierea eforturilor comune în sfera întăririi regimului de neproliferare nucleară, dezarmării, combaterii terorismului, folosirii în scopuri paşnice a energiei atomice. La Moscova a fost reţinută afirmaţia premierului francez că azi, mai mult ca oricând, Franţa şi Rusia "trebuie să vorbească pe o singură voce pe arena internaţională". Comentatorii cotidianului "Rosiiskaia gazeta" notează că, în problema Orientului Mijlociu, între Moscova şi Paris s-a constatat o deplină înţelegere reciprocă, Franţa fiind prima ţară care a sprijinit invitarea la Moscova a reprezentanţilor mişcării palestiniene Hamas. Subliniind instabilitatea din zona Orientului Mijlociu, premierul francez a recomandat să se manifeste prudenţă în acţiuni şi declaraţii. Acest îndemn este reflectat şi în Declaraţia comună ruso-franceză privind folosirea energiei nucleare, semnată la încheierea vizitei, care cere Iranului să respecte rezoluţia recentă a guvernatorilor AIEA.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite