Francezii, campioni la reciclarea becurilor

Francezii, campioni la reciclarea becurilor

Francezii, campioni la reciclarea becurilor

Herve Grimaud, directorul unei firme care produce becuri ecologice, s-a lansat şi în afacerile de reciclare a becurilor vechi. Trustul Recylum, care reuneşte producători de becuri din Franţa,


Herve Grimaud, directorul unei firme care produce becuri ecologice, s-a lansat şi în afacerile de reciclare a becurilor vechi.

Trustul Recylum, care reuneşte producători de becuri din Franţa, analizând Directiva Europeană WEEE din 2003, a decis să lanseze şi operaţiuni de colectare şi reciclare a becurilor uzate. Herve Grimaud, directorul de la Recylum, spune că trustul colectează săptămânal 85 de tone de becuri.

Bali, care a avut ca scop semnarea unui tratat-urmaş pentru Protocolul de la Kyoto, guvernul Irlandei a devenit primul din UE care interzice complet folosirea becurilor cu incandescenţă. Comercializarea acestui tip de becuri va fi interzisă în Irlanda începând cu ianuarie 2009.

Alte ţări din UE au fost mai puţin ferme. Guvernul Marii Britanii a preferat să obţină reguli autoimpuse de la marii comercianţi şi importatori. În Olanda, ministrul mediului a propus eliminarea becurilor din 2011, dar apoi a revenit asupra deciziei şi propune în prezent o eliminare treptată până în 2019.

Iar în Franţa, preşedintele Sarkozy a propus interzicerea becurilor din 2010, dar nu există decizii oficiale concrete până în prezent. În acest timp, francezii se dovedesc din ce în ce mai dibaci în reciclarea becurilor, marii producători de lămpi devenind în acest sens şi principalii responsabili.

Adevărul: Când aţi început reciclarea becurilor în Franţa?
Herve GRIMAUD: Recylum a fost fondat în mai 1995 de către Phillips, Osram, General Electric şi Sylvania Lighting International.

- De ce a devenit reciclarea becurilor prioritară?

Conform Directivei Europene WEEE din ianuarie 2003, toţi producătorii de becuri sunt responsabili să organizeze şi să finanţeze colectarea şi reciclarea lămpilor uzate. Cum becurile sunt nişte produse de larg consum şi luând în considerare câţi bani pot fi recuperaţi prin reciclarea lor, găsesc că este foarte important dezvoltarea acestui sector.

- Recylum este, de fapt, o organizaţie non-profit?

Recylum este într-adevăr o organizaţie non-profit, acreditată de guvernul francez, reunind peste 440 de producători de becuri şi aici mă refer nu doar la producătorii autohtoni, ci şi la companiile străine care au intrat pe piaţa franceză. Recylum activează sub imediatul control al Ministerului Mediului.

- Care este actualul consum de becuri în Franţa?

În 2007, membrii Recylum au introdus pe piaţă mai bine de 100 milioane de becuri.

- Cam cât reuşiţi să reciclaţi în fiecare an?

Din noiembrie 2006 până în prezent am colectat în jur de 85 de tone de becuri pe săptămână, ceea ce înseamnă că în 2008 vom recicla aproape 4.000 de tone de becuri.

"Un francez colectează 4 kilograme de deşeuri electrice pe an"

- Aveţi competitori pe piaţa din Franţa?
Recylum este singurul organism care se ocupă de reciclarea becurilor în Franţa. Acest lucru se datorează faptului că marii producători de becuri au ajuns la concluzia că este mult mai eficient să respecte împreună responsabilităţile WEEE, asociindu-se într-o singură structură.

- În Franţa există reglementări speciale, pe lângă WEEE, legate de reciclarea becurilor?
Există astfel de reglementări care impun ca fiecare cetăţean să colecteze patru kilograme de deşeurile electrice, inclusiv becuri. De asemenea, o altă directivă impune ca becurile să fie reciclate în proporţie de 80%.

Cum se face colectarea becurilor

Colectarea se face prin nişte "puncte verzi" municipale sau direct de la marii utilizatori, cum ar fi, de exemplu, marile unităţi industriale. Recylum foloseşte un tip de containere pentru tuburile fluorescente şi alt tip pentru leduri. Când aceste containere de la punctele verzi sunt deja pline, un responsabil ne adresează un mesaj on-line pe site-ul nostru, noi trimitem o maşină să ridice containerul respectiv şi îl înlocuim cu altul gol.

Toate aceste containere sunt răsturnate pe o platformă pentru sortare înainte să înceapă efectiv procesul de reciclare. Recylum foloseşte tehnologii diferite în funcţie de tipul de lămpi. Tuburile fluorescente spre exemplu sunt supuse unei presiuni foarte mari pentru a fi golite de pudra fluorescentă şi de mercur. Odată golit, tubul de sticlă este casat pentru a reintra în producţia de noi becuri.

Resturile de cupru şi aluminiu sunt refolosite în industrie. La fel şi mercurul, dar după un proces de purificare. În cazul altui tip de lămpi, acestea sunt mai întâi casate, ca ulterior componentele să fie sortate automat. Sticla astfel obţinută este refolosită ca material abraziv şi în industria ceramică.

Becurile fluorescente, periculoase dacă nu sunt reciclate corespunzător

Becurile economice fluorescente, foarte eficiente şi considerate, până de curând, prietenoase pentru mediu, dau mari bătăi de cap agenţiilor de protecţie a mediului şi guvernelor locale. Mercurul, cheia eficienţei acestor becuri, este deosebit de toxic. Chiar şi în cantităţi mici poate fi inhalat sau absorbit de piele.

Dacă sunt aruncate şi se sparg sau sunt arse, mercurul contaminează solul sau apa, putând intra, astfel, în circuitul alimentar. "Sunt eficiente, dar din moment ce s-au consumat, devin o bombă toxică cu ceas", susţine Leonard Robinson, director adjunct şef de la Departamentul de Control al Substanţelor Toxice din California. Din păcate, cumpărătorii nu sunt avertizaţi cu privire la pericolul la care se expun, în timp ce soluţiile de reciclare a becurilor economice fluorescente, deşi existente, nu sunt răspândite, conform BBC News.


Mercurul este cheia eficienţei acestor becuri economice fluorescente. Electricitatea este circulată prin lampă, care conţine vapori de mercur şi un gaz inert precum argon, ce determină o reacţie ce creează lumina.

Reacţia este eficientă la conversia electricităţii în lumină, cu o mai mică emisie de căldură decât un bec cu filament, incandescent. "Din cauza mercurului, aceste becuri sunt deosebit de periculoase dacă sunt aruncate în acelaşi loc cu gunoiul menajer", avertizează doctorul în ştiinţe ale naturii, David Spurgeon.

Dacă spargem, din greşeală, un bec incandescent, este recomandat să aerisim camera cel puţin un sfert de oră. În plus, nu este indicat să folosim aspiratorul pentru a strânge resturile. Potrivit toxicologului David Ray, de la Universitatea din Nottingham, un bec economic obişnuit conţine între şase şi opt miligrame de mercur, o cantitate prea mică pentru a constitui un pericol.

În schimb, expunerea repetată la această substanţă deosebit de toxică poate fi periculoasă. La momentul actual, doar 5 - 10% din becurile fluorescente sunt reciclate corespunzător.