Femeile au dreptul să aleagă dacă vor să se pensioneze sau nu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Româncele vor putea solicita să iasă la pensie la 65 de ani când e vârsta de pensionare la bărbaţi, potrivit unei decizii recente a Curţii Constituţionale a României (CCR) care a intrat în vigoare, marţi, 24 iulie.

Judecătorii constituţionali au considerat că încetarea automată a raportului de muncă la 60 de ani ar însemna atât o discriminare, cât şi o îngrădire a dreptului la muncă pentru femei. Prin urmare, dacă salariata optează să continue munca până la 65 de ani, va putea să o facă în baza contractului deja existent, independent de voinţa angajatorului.

Practic, Curtea a dat această decizie după ce a fost sesizată cu privire la neconstituţionalitatea a două articole din Codul Muncii, ce erau interpretate în sensul că împlinirea vârstei de pensionare a femeii, mai mică decât cea a bărbatului, constituie un motiv obligatoriu de încetare a contractului individual de muncă. Autoarea sesizării a subliniat faptul că, în aceste condiţii, exerciţiul dreptului la muncă al femeii aflate la vârsta pensionării este condiţionat de încheierea unui nou contract individual de muncă, fapt ce depinde de voinţa angajatorului în acest sens. 

Drept urmare, Curtea a hotărât că, în actualul context social, încetarea raportului de muncă al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână o opţiune a acesteia. „Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecinţă asupra încetării contractului individual de muncă ce decurge ope legis dobândeşte valenţe neconstituţionale, în măsura în care ignoră voinţa femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaţilor”, se arată în decizia instanţei. 

Practic, în decizia Curţii se arată că articolele incriminate sunt constituţionale în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea contractului individual de muncă în curs, fie pentru continuarea acestui contract, până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi, la acea dată. 

Curtea nu a spus însă că se schimbă vârsta de pensionare pentru femei, ci doar că prevederea din Codul muncii ar trebui interpretată astfel încât să li se permită femeilor care ajung la vârsta pensionării  să aleagă dacă vor să mai continue până la 65 de ani raportul de muncă sau să iasă la pensie. 

Decizia CCR face inutil astfel un proiect de lege depus la Senat de mai mulţi senatori liberali în luna aprilie a acestui an prin care se urmărea modificarea Codului Muncii exact în interpretarea dată de instanţa constituţională. Egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei este una dintre directivele şi recomandările Uniunii Europene pentru ţara noastră. Ultimul raport al Comisiei privind România critica lipsa de progrese înregistrate în egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei. 

Citeşte şi:

Ce efecte va avea modificarea formulei de calcul pentru pensii

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite