Eurobarometru: Românii, pesimiştii Europei. Ei cred că vocea lor nu contează nici în Uniune, nici în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uniunea Europeană s-a divizat în ceea ce privește bugetul comunitar
Uniunea Europeană s-a divizat în ceea ce privește bugetul comunitar

Procentul europenilor care  consideră că apartenenţa ţării lor la Uniune este un lucru bun a crescut uşor, cu trei puncte, până la 50%, iar 40% din cetăţenii europeni au o opinie favorabilă despre UE, comparativ cu numai 31% în noiembrie 2011, când încrederea în instituţiile Uniunii a atins cel mai coborât nivel.

Europenii sunt mai pozitivi față de UE decât acum câteva luni, majoritatea considerând că Parlamentul European este instituția care reprezintă cel mai bine Uniunea, arată un sondaj Eurobarometru publicat joi. Persoanele intervievate au spus că votul în alegerile europene este cel mai eficient mod de a-și face vocea auzită în UE.

Crearea de locuri de muncă și combaterea șomajului sunt considerate principalele priorități în combaterea crizei (72%), potrivit Eurobarometrului.
 
În România, majoritatea respondenţilor au o părere bună despre Uniune şi avantajele statutului de membru UE, procentele fiind printre cele mai ridicate din toată Europa.

Sondajul a fost realizat între 2 şi 17 iunie, astfel încât n-a surprins şi efectele campaniei cu accente naţionaliste pe care a făcut-o USL în preajma referendumului.
 
Liderii USL au acuzat oficiali ai UE că se lasă manipulaţi de preşedintele suspendat şi au creat un curent anti-UE care n-a fost măsurat de Eurobarometrul de acum, dar care ar putea arăta efecte intersante în următoarele sondaje.

Aşadar, 58%% din români, adică 3 din 5, au o imagine pozitivă depsre UE, această medie naţională fiind cu 18 procente peste media europeană.

La fel în privinţa părerii negative – doar 9% dn români, comparativ cu 23% din totţi cetăţenii europeni.

Situaţia stă invers la întrebarea cât conntează ţara dumneavoastră în UE. Media europeană este 65%, adică 65% din cetăţenii Uniunii consideră că statul lor are contează, în timp ce românii cred asta despre România într-o proporţie mult mai mică, de 46%.

Românii, pesimiştii Europei

Procentul românilor care sunt convinşi că România nu contează în UE îl depăşeşte cu foarte puţin pe cel al celor care cred că vocea României contează – 47%.

Românii nu au încredere nici măcar în puterea lor de schimba ceva în propria ţară, doar 40% din respondenţi considerând că vocea lor contează în România.

La nivel european raportul este exact invers, 58% dintre cetăţenii din celelalte ţări europene considerând că vocea lor contează în propria ţară şi numai 40% aveau opinia adversă.

Un număr de 35% dintre români asociau identitatea europeană cu valorile democratice şi libertatea, faţă de 45% media la nivel european, în schimb 48% dintre români considerau că elementul principal al identităţii europene este moneda comună Euro, faţă de numai 43% media la nivel european.

Numai 24% dintre români cunosc faptul că următoarele alegeri europarlamentare vor avea loc în iunie 2014, faţă de 52% care au răspuns că nu cunosc data scrutinului, iar 24% care au furnizat răspunsuri incorecte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite