De câte ori e vorba de „ridicarea imunităţii” (mai precis, de cererea de urmărire penală pentru miniştri şi de încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării pentru parlamentari) se întâmplă lucruri ciudate şi imprevizibile, cu specific parlamentar.

Mai demult, în Parlament se aplica o regulă şmecherească, contrazisă de Curtea Constituţională: „ridicarea imunităţii” putea fi dispusă numai cu votul a jumătate plus unu din numărul total al senatorilor sau, după caz, al deputaţilor. Era o majoritate foarte greu de realizat în practică şi care, din acest motiv, dezechilibra balanţa dintre posibilitatea ridicării şi menţinerii imunităţii, în defavoarea ridicării imunităţii chiar şi în cazurile evidente.

După ceva scandal public (la noi, conştiinţa decidenţilor politici nu se trezeşte, încă, fără un scandal public de o anumită amploare), s-a procedat cu o anumită grabă la modificarea regulamentelor celor două camere şi a legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor (Legea nr. 96/2006). Astfel că, în prezent, după aceste noi reguli, imunitatea se ridică dacă votează în acest sens “majoritatea membrilor prezenţi”. Cei “prezenţi” nu înseamnă însă şi cei care votează, şi care, până la urmă, sunt (uneori, substanţial) mai puţini decât cei declaraţi prezenţi.

Şmecheria asta parlamentară a trecut neobservată din cauza grabei cu care a fost introdusă. De ce e şmecherie? Pentru că, în practică, se înscriu ca prezenţi foarte mulţi şi votează efectiv mult mai puţini. Numărul mare al celor declaraţi prezenţi (din care mulţi dispar apoi sau nu votează) majorează artificial numărul voturilor care trebuie obţinute pentru îndeplinirea „cotei’ de jumătate plus unu. Această şmecherie „regulamentară” îngreunează serios realizarea la vot a unei majorităţi de jumătate plus unu din numărul celor prezenţi, necesară pentru ridicarea imunităţii.

S-a verificat această şmecherie la şedinţa Camerei Deputaţilor de ieri, 9 decembrie 2015, în cazul unui deputat, când, deşi numărul voturilor valabil exprimate era clar în favoarea ridicării imunităţii, soluţia “parlamentară” a fost de respingere a cererii de ridicare a imunităţii, întrucât voturile în favoarea ridicării imunităţii au fost mai puţine de jumătate plus unu din numărul deputaţilor care s-au declarat prezenţi şi care, după prezentă, s-au „volatilizat” în stil parlamentar.

Ca să nu mai fim, a câta oară, noi cei proşti, şi ei, “aleşii”, cei deştepţi, va trebui să cerem, ăia care mai avem glas, ca regulamentele celor două camere şi legea statului parlamentarilor să fie urgent modificate, dar de data asta în mod cinstit.

Adică prin introducerea prevederii exprese în sensul că imunitatea se hotărăşte cu majoritatea voturilor valabil exprimate. În acest mod va fi eliminată şmecheria de acum, cu încărcarea artificială a listei de prezenţă, pentru a ridica, tot artificial, numărul de voturi cerute pentru realizarea majorităţii necesare.

Corect este ca asupra ridicării imunităţii să se decidă în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate. Astfel putem scăpa de şmecheria parlamentară de acum, cu “prezenţii” absenţi.

P.S. Azi, 10 decembrie 2015, este Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Am putea include aici şi unele categorii de mutanţi: omul-păianjen, omul-liliac, omul-furnică, omul-parlamentar...


Text de Dan Mihai        

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.